Boagiu (PDL): Ponta e pasibil de plângere penală în cazul propunerii de comisar

Prim-vicepreședintele PDL Anca Boagiu susține că premierul Victor Ponta „minte” și încalcă interesele României în privința persoanei nominalizate pentru funcția de comisar european și că șeful Executivului este „pasibil” de plângere penală pentru refuzul de a prezenta informații pe această temă Parlamentului, transmite AGERPRES.

„Plângerea penală este în lucru, în momentul acesta, cu avocații. Din punctul meu de vedere, ca senator și președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, pe legislația română era obligat să vină în Parlamentul României cu comisarul pe care l-a propus. Să intre în audieri (…), după care rezultatul audierilor trebuiau să fie validate în Birourile reunite ale celor două Camere și abia apoi să facă nominalizarea legală. Cerându-i în mod repetat să prezinte candidații, pe care nu i-a prezentat, scrisoarea a stat pitită, ascunsă în sertare, nu a văzut-o nimeni, este un refuz de a prezenta informații Parlamentului României și care poate să constituie fapte penale. Refuzul de a prezenta informații de către Guvern sau de către un membru al Guvernului poate să constituie faptă penală. În momentul acesta analizăm cu avocații toate informațiile pe care le avem și sperăm să vedem și documentele oficiale care zac prin niște sertare”, a spus Boagiu.

Senatoarea Anca Boagiu a prezentat o scrisoare pe care premierul Victor Ponta ar fi trimis-o, pe 31 iulie, președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Am în față o scrisoare oficială pe care domnul Victor Viorel Ponta a trimis-o, ca nominalizare, președintelui ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. (…) În această scrisoare, domnul Ponta îi transmite președintelui ales al Comisiei Europene nominalizarea, spunând că domnul Cioloș (…) este prima alegere, prima opțiune, prima propunere pe care România o face pentru portofoliul de comisar și, conform procedurii europene specifice, face propunerea Dacian Cioloș pentru portofoliul de Dezvoltare Regională sau Agricultură. După care, spune Ponta, dacă această primă propunere nu va fi acceptată, atunci vă facem o a doua propunere de candidatură pentru Comisia Europeană, care este doamna Crețu (…) pentru un portofoliu ce va fi discutat cu dvs în funcție de viitoarea structură pe care dvs o prevedeți pentru viitoarea Comisie Europeană. Deci, Victor Viorel Ponta spune nu cer Dezvoltare, cer orice îmi dați, dacă îmi dați pentru Corina Crețu. Asta este minciuna, dovada asumată prin semnătură”, a mai declarat Anca Boagiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.