Premierul Emil Boc se pregăteşte de două noi moţiuni de cenzură. A şaptea şi a opta de când se află la Palatul Victoria. În toamna lui 2009, Guvernul Boc a picat o dată, însă premierul nu a plecat niciodată de la Guvern, fiind reînvestit în funcţie după recâştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu.
Primul-ministru e greu de „ucis”. Şi chiar şi atunci când se întâmplă asta, tot nu pică. Rămâne la Palatul Victoria în funcţie. PSD şi PNL au anunţat că depun miercuri o nouă moţiune de cenzură la adresa Guvernului, pe legea asumată a salarizării pe 2011, iar joi încă una pe legea salarizării unice. Ar fi a şaptea, respectiv a opta, din cariera de şef al Executivului, din iarna lui 2008.
Guvernul PSD-PDL, condus de Emil Boc, a dat piept cu prima moţiune de cenzură în mai 2009 – Marea păcăleală PDL-PSD – şi a trecut testul. Patru luni mai târziu, în septembrie, scenariul se repeta, deşi în coaliţie lucrurile începeau să se precipite: Guvernul PDL-PSD a hotărât: „Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”.
O lună mai târziu, cu PSD absent de la guvernare, Cabinetul Emil Boc pica la moţiunea „11 contra României”. Un nou guvern avea însă să-i ia locul, în decembrie 2009, format din PDL-UDMR-independenţi şi minorităţi naţionale.
Versiunea nouă a Cabinetului a supravieţuit de atunci la trei moţiuni de cenzură: una în vara lui 2010 – „Opriţi genocidul social!”, când a fost la 8 voturi să pice, o alta în octombrie anul acesta – „Moţiunea României majoritare, moţiune populară” – când Opoziţia nu a avut numărul suficient de voturi pentru a doborî Puterea şi o ultima moţiune de cenzură pe legea educaţiei, dar care nu a mai fost supusă la vot, după ce liberalii şi-au retras semnăturile de pe ea, chiar în această săptămână.