Guvernul dispune de un „plan B” în cazul Legii salarizării, în condiţiile în care ieşirea din calendarul prevăzut pentru adoptarea legii, urmare a suspendării şedinţei Parlamentului destinată citirii moţiunii de cenzură, poate amâna tranşa FMI şi afecta implicit deficitul, a afirmat premierul Boc.
El a declarat, la Parlament, că ieşirea din calendar poate afecta primirea următoarei tranşe din împrumutul contractat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu efecte negative asupra finanţării deficitului bugetar şi implicit a salariilor şi pensiilor.
Şeful Guvernului a acuzat opoziţia de iresponsabilitate, arătând că reprezentanţii acestora „trag cu gloanţe oarbe în toate părţile” şi au „plăcerea sadică” de a periclita acordul încheiat de România cu FMI.
Premierul a asigurat însă că Guvernul are un „plan B” în acest caz, fără să intre în detalii.
„Vă asigur că, în calitate de prim-ministru, ştiu ce trebuie să fac”, a spus Boc.