Boc, Ialomiţianu şi primarul Scripcaru în uniforme naziste, la şedinţa CJ Braşov

Un consilier local PNL a adus, miercuri, la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, trei figurine din carton, în mărime naturală, purtând uniforme naziste, reprezentându-i pe premierul Emil Boc, pe ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi pe primarul municipiului, George Scripcaru. Această iniţiativă a aparţinut liberalului Sebastian Grapă, şeful Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Socială din […]

De cotidianul.ro - Autor
Boc, Ialomiţianu şi primarul Scripcaru în uniforme naziste, la şedinţa CJ Braşov

Un consilier local PNL a adus, miercuri, la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, trei figurine din carton, în mărime naturală, purtând uniforme naziste, reprezentându-i pe premierul Emil Boc, pe ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi pe primarul municipiului, George Scripcaru. Această iniţiativă a aparţinut liberalului Sebastian Grapă, şeful Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Socială din […]

Un consilier local PNL a adus, miercuri, la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, trei figurine din carton, în mărime naturală, purtând uniforme naziste, reprezentându-i pe premierul Emil Boc, pe ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi pe primarul municipiului, George Scripcaru.

Această iniţiativă a aparţinut liberalului Sebastian Grapă, şeful Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Socială din CJ Braşov, care a declarat că principalii vinovaţi de soarta angajaţilor celor trei unităţi medicale din judeţ care au fost închise, respectiv spitalele din Codlea, Victoria şi Săcele, sunt premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi primarul oraşului, George Scripcaru, toţi membri PDL.

Figurinele celor trei membri PDL în uniforme de ofiţeri nazişti, „care se fac vinovaţi de acest genocid”, după cum a spus Grapă, au fost aşezate pe tot parcursul şedinţei CJ în faţa sălii, la prezidiu.

„Primul vinovat este ministrul Ialomiţianu, care odată ajuns la Finanţe se ocupă strict de îmbogăţirea Primăriei Braşov, deşi a promis că va sprijini întreg judeţul. Al doilea este piticul atomic Boc, o unealtă a lui Băsescu şi a FMI, iar al treilea este primarul George Scripcaru, cel care cere bani doar pentru asfalt, pentru patinoare şi pentru alte prostii de genul ăsta”, a spus Grapă.

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că nu este de accord cu iniţiativa colegului său şi că se delimitează de acţiunea acestuia.

Cadrele medicale din judeţ au fost chemate, miercuri, la sediul CJ Braşov pentru a discuta pe tema închiderii celor trei spitale şi cum se poate rezolva problema celor peste 260 de angajaţi din sistem care au fost redistribuiţi în alte spitale.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.