În următorul an persoanele care deţin depozite bancare la bănci au mari şanse să plătească guvernului Boc impozit pe pagubă. Asta ca urmare a faptului că se va plăti impozit de 16% pe dobânda bancară, dar aceasta are mari şanse de a fi mai mică decât inflaţia.
„Românii care au depozite bancare în lei, dacă BNR nu măreşte dobânda de politică monetară, ar putea ajunge în situaţia ca dobânda primită de la bancă să fie mai mică decât inflaţia. Cu alte cuvinte, cu banii primiţi de la bancă să cumpere mai puţine produse decât în prezent. Asta ca urmare a faptului că odată cu mărirea TVA inflaţia ar putea ajunge la 8-10%. În acest moment, dobânda la un depozit bancar este în medie de 7%. Dacă scădem şi impozitul statului de 16%, rezultă că dobânda pe care omul o primeşte în mână va fi undeva la 5,8%. Poate băncile vor mai creşte dobânzile cu un punct-două puncte procentuale, dar nu mai mult. Deci pe termen limitat, un sau poate doi, dobânda la depozitul bancar ar putea fi sub inflaţie”, a declarat pentru cotidianul.ro analistul Bogdan Baltazar.
De aceeaşi părere este şi Lucian Anghel, economistul-şef al BCR. „Sunt şanse mari ca pe termen de un an dobânda la depozitul bancar să fie sub rata inflaţiei. Deci din punctul de vedere al puterii de cumpărare a banilor depuşi la bancă, după un an cu banii retraşi să se cumpere mai puţine produse. Asta e. La o inflaţie preconizată de 8-10%, nu cred că dobânzile la depozitele bancare vor depăşi această valoare”, zice Lucian Anghel.
La mijlocul lunii iunie, dobânda la depozitele bancare în lei era în medie la bănci de 7% pe an. Spre exemplu, la CEC Bank, cea mai mare dobândă ajunge la 7% pentru depozitul pe termen de 9 sau 12 luni. La UniCredit Ţiriac Bank, dobânda cea mai mare este tot de 7%, dar pentru sume mai mari de 100.000 de lei. Emporiki Bank se poate lăuda cu una dintre cele mai mari dobânzi de pe piaţa bancară, acestea ajungând la 7,75% pentru depozitul la termen de 1, 3 sau 6 luni. La RBS, dobânda bonificată pentru depozitul la termen de 3 luni în lei ajunge la 6,5% pe an.
La o dobândă medie de 7% pe an, la care se percepe un impozit de 16%, omul ajunge să ia în mână doar 5,8% pe an din suma depusă. Dacă inflaţia este de 10%, rezultă că, în fapt, chiar dacă a depus banii la bancă, persoana în cauză a pierdut 4% din suma depusă iniţial. Analiştii contactaţi de cotidianul.ro spun că cel mai indicat este ca românii să-şi ţină economiile în mai multe monede, respectiv pe lângă lei, şi în euro sau dolari. În acest fel, ce se pierde pe o parte se poate câştiga pe de altă parte.