Bodog: 10.000 de doze de vaccin antirujeolic vor ajunge in teritoriu

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că în cursul acestei săptămâni primele 10.000 de doze de vaccin antirujeolic (ROR) vor ajunge la Unifarm și, respectiv, la Direcțiile de sănătate publică, urmând a fi distribuite cu prioritate către cele 10 județe unde s-a constatat lipsa acestui produs.

„În această săptămână va intra prima cantitate de ROR, adică cele 10 mii de doze pe care le-am colectat de la toate depozitele din țară și pe care le-am notificat, nu puteam să le oprim, dar le-am notificat și distribuitorii au răspuns apelului nostru și le-au blocat în depozite. Aceste doze sunt așteptate să ajungă la UNIFARM sau Direcțiile de sănătate publică în această săptămână, iar celelalte 110 mii de doze vor ajunge în săptămâna care urmează. Cele 10 mii de doze vor fi trimise, cu prioritate în județele în care sunt probleme, în județele în care s-a semnalat că nu există vaccin, sunt cele 10 județe”, a declarat Florian Bodog, marți, după o dezbatere organizată de Ministerul Tineretului și Sportului cu ocazia Zilei Tineretului.

Ministrul Sănătății a ținut să sublinieze că, deși există județe aprovizionate cu vaccin ROR, „rata de vaccinare continuă să fie mică”. „L-am rugat pe secretarul de stat care se ocupă de asistența medicală să facă o analiză și să meargă personal în aceste județe, să vadă care sunt cauzele și să încerce să identifice soluții pentru a crește rata de vaccinare”, a declarat Bodog.

El a adăugat că, în perspectivă, o măsură de tip preventiv care să elimine lipsa unor anumite vaccinuri ar putea fi crearea unui stoc tampon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.