Bogdan Olteanu, arestat preventiv

Bogdan Olteanua fost arestat preventiv pentru 16 zile în dosarul de trafic de influenţă pe vremea…

Bogdan Olteanu, arestat preventiv

Bogdan Olteanua fost arestat preventiv pentru 16 zile în dosarul de trafic de influenţă pe vremea…

Bogdan Olteanua fost arestat preventiv pentru 16 zile în dosarul de trafic de influenţă pe vremea când acesta era preşedinte al Camerei Deputaţilor.

ÎCCJ a admis o contestație a DNA și a desființat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

Fostul viceguvernator BNR a fost audiat în urmă cu două zile de procurorii DNA. De asemenea, Attila Korodi, fost ministru al mediului în perioada în care s-ar fi săvârșit faptele, a ajuns în faţa procurorilor.

Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când acesta era preşedinte al Camerei Deputaţilor, între 2006 și 2008.

Procurorii îl acuză că Olteanu ar fi luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu şi ar fi beneficiat de sprijin electoral din partea acestuia, totul pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.