Bogdan Tiberiu Iacob: Partidul lui Ghiţă – o cacealma „fumată” de un deceniu

9 decembrie 2014

Scena politică fierbe pe stînga: apar primele sondaje cu PSD căzut sub liberali, social-democrații se păruie între ei, guvernul se ține într-un fir de păr, Vanghelie jură că își face partid din valori pesediste scîrbite de incompetență, imoralitate și, eventual, incultură. Iar Ghiță anunță marele partid al tinerilor, născut din focul baricadelor de la clubul Fratelli. Celor tentați să-l ia în serios le reamintim, totuși, că manevra – profund cacealmistă – e fumată de mai bine de un deceniu, prima dată fiind instrumentată de Victor ”micul Titulescu” Ponta. Faptele, mai jos.

În ciuda asigurărilor ferme ale lui Ghiță, la propriul post TV, analiștii serioși nu iau în seamă anunțul privind noul partid al tinerilor, care se va pritoci după 1 ianuarie.

Observatorii atenți ai fenomenului politic autohton știu foarte bine că tineretul nu e interesat de politică, nu merge nici măcar la vot, nu știe ce e aia disciplină de partid, nu are bani și resurse pentru așa ceva. Politica e o curvă care face, uneori, cu ochiul tinerilor, dar se culcă doar cu cei bătrîni.

Au mai existat tentative similare în ultimii 10-15 ani, dar au eșuat nu lamentabil, ci de-a dreptul catastrofal, vezi URR, Partidul Tineretului, Partidul Tinerilor din România șamd. Campania lui Ghiță nu are drept scop decît intimidarea liderilor PSD într-un moment în care atît el, personal, cît și protectorul său, Victor Ponta, au probleme majore.

Manevra e o reeditare a uneia orchestrate acum 10 ani de către Adrian Năstase, prin intermediul lui Victor Ponta și care purta numele, simplu de TSD.

În 2004, Adrian Năstase se afla într-un moment crucial al existenței sale. Deși lider de partid și de guvern, în jurul său se adunau tot mai mulți adversari, în special din vechea gardă, care abia așteptau pasul greșit pentru a-i lua capul. Gurile rele spun că însuși Iliescu se cam săturase de el și plănuia găsirea unui alt ”moștenitor” pe care să-l țină în grații.

În primăvara anului, la nivelul organizației de tineret a PSD, conduse de Ponta, marele protejat al lui Năstase, au început să se înregistreze mișcări ciudate. În martie, la sala Polivalentă, era organizat un mega-show politic cu șase mii de tineri pesediști, numit ”Primăvara social-democrată”, al cărui singur scop era să arate sprijinul de care se bucură Adrian Năstase în rîndul junilor partidului. Baloane, cravate roșii, țipete entuziaste, Queen cu ”We will rock you”, discursuri agitate, promisiuni de revoluție, ”Năstase-președinte!” etc.

Năstase știa pentru ce e bine să fie pregătit: în vară, bomba pierderii localelor în fața alianței DA a produs seism în PSD. Au căzut capete, premierul a amenințat cu demisia din toate funcțiile, inclusiv cu refuzul candidaturii la Cotroceni, s-a bătut, nervos, cu pumnul în masă. Amenințările lui Năstase au funcționat, riscul de a pierde și parlamentarele plus prezidențialele era prea mare. Delegația Permanentă a PSD a fost înlocuită peste noapte cu oameni de casă ai premierului, dar nu era suficient. Trebuiau luate și mai multe măsuri de siguranță.

În consecință, în luna septembrie, tot la Polivalentă, congresul tineretului lui Ponta aduce surprize maxime. În primul rînd, statutul organizației e modificat, astfel că în TSD să poată fi membri pesediștii de pînă la 40 de ani, în loc de 35, ca pînă atunci. Motivul neoficial era ca TSD, avînd o cotă de 25% din locurile pe listă la parlamentare, să poată găzdui oameni de ai lui Năstase rași de vechea gardă de pe listele seniorilor.

Citiţi articolul complet aici

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.