Bolojan dă asigurări că PSD va avea premierul la rotativă

Ilie Bolojan neagă scenariul lansat de primarul din Cavnic cum că nu va respecta protocolul și nu va oferi funcția de premier social-democraților, la momentul rotativei.

De Elena Crangasu - senior editor
Bolojan dă asigurări că PSD va avea premierul la rotativă

Sorin Grindeanu (s), Ilie Bolojan (d), PSD/ Colaj: Cotidianul

Ilie Bolojan neagă scenariul lansat de primarul din Cavnic cum că nu va respecta protocolul și nu va oferi funcția de premier social-democraților, la momentul rotativei.

Ilie Bolojan dă asigurări că va respecta protocolul de guvernare și-i va lăsa fotoliul de premier lui Sorin Grindeanu când va veni momentul. Referitor la afirmațiile primarului PNL din Cavnic, Bolojan spune că „oamenii vor să facă declarații când sunt supărați” și nu poți „dezminți toată ziua alegații”. În această categorie, de „alegații”, a introdus premierul și informațiile cu privire la presupusa conexiune pe care ar fi avut-o cu avocata PNL suprinsă în flagrant.

Premierul a negat scenariul lansat de primarul PNL din Cavnic, cum că planul lui ar fi ca la momentul rocadei guvernamentale, PSD să nu primească funcția de prim-ministru. Ilie Bolojan spune că va respecta protocolul și că e decis să-i lase lui Sorin Grindeanu fotoliul de la Palatul Victoria.

„Nu este adevărat. Am fost la Sighetu Marmației când a fost un eveniment legat de memorialul de acolo și la finalul acelei întâlniri am avut o discuție cu primarii, o discuție exclusiv pe teme de administrație. Nu s-a discutat despre strategii politice și nu există niciun fel de declarație de-a mea legată de acest lucru. Consider că unul din modurile în care putem să recâștigăm încredere cetățenilor este ca partidele să se respecte între ele, adică să respecte înțelegerile pe care le fac, atât planul de guvernare, cât cât și înțelegerile politice (…) Sunt decis și asta am făcut întotdeauna în politică, să respect înțelegerile, pentru că este o formă de respect pentru cetățeni, respectând înțelegerile între partide, ca reprezentant al acestor cetățeni. Dacă nu facem asta – și n-am făcut asta de multe ori – introducem senzația de neîncredere totală, generăm niște atacuri care nu ajută la nimic”, a răspuns Bolojan, într-un interviu pentru G4Media.

Despre eventuala sancționare a primarului din Sighetu Marmației, președintele PNL a spus că „oamenii vor să facă declarații când sunt supărați” și „să nu ne facem iluzii că primarii aplaudă” după ce „am pus o greutate mai mare pe toate autoritățile locale din România să-și încaseze impozitele”. Însă „nu poți dezminți toată ziua tot felul de alegații”.

În răspunsul său, premierul a făcut referire și la presupusa influență pe care avocata Adriana Georgescu ar fi avut-o asupra premierului Ilie Bolojan. Numele prim-ministrului a apărut în dosarul în care fosta membră PNL cerea bani pentru a interveni pe lângă magistrați și politicieni în favoarea unui om de afaceri. „Nu poți să controlezi aceste lucruri, să dezminți afirmații fără fundament”, a zis premierul

„Vă puteți da seama când oamenii vor să facă declarații, când sunt supărați. Sunt zeci de primari în țara asta care pot să facă orice fel de declarații. Am văzut o doamnă care a fost reținută în aceste zile, care folosesc numele premierului sau oricărui demnitar cu care și-au făcut o poză la un moment dat și nu poți să controlezi aceste lucruri. Deci nu poți să stai toată ziua bună ziua să dezminți tot felul de alegații sau de de afirmații care n-au niciun fundament”, a argumentat Bolojan.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

    1. care a rodicat Oradea din cenuse, mai pasat. A accesat fonduri UE in valoare de 1 300 000 000E, stii macar sa numeri zerourile??

  1. Niște șmecheri din Ardeal se luptă cu restul…
    Ca să înțelegem ce se întâmplă, cei din Ardeal au fost mult mai privilegiați decât cei din Oltenia, Muntenia și Moldova.
    Faptul că baronul din Botoșani a prins contracte și a finanțat 100% campania lui Nicușor, evident că au apărut disfuncții în PNL. Suceava a fost pierdută de Flutur, dar a câștigat Botoșaniul, care se știe că tradițional era al PSD. Nu mai zic de Chirica, că a plecat din PSD și i-a trădat.
    Eu unul nu cred că este rotativă. Vrea să-l prostească pe Grindeanu să voteze legile propuse de USR, după care îi dă flit, exact cu o lună înainte de rotativă.

    1. ce pui in loc, caci toti se trag de la acelas FSN! Sa nu spui de georgel si bautorii de apa vie, ca te faci de rusine.

  2. Premierul Bolojan poarta o dusmanie și o ura de nedescris militarilor și mai ales funcționarilor din MAI și din servicii. Cu o maxima ipocrizie vorbește de pensionari la 47 de ani fără sa spună motivul medical și mai ales sa ascundă discriminările nedemocratice pe criterii politice, la pensiile militarilor rezerviști colonei cu 3000 – 5000 lei pensie militara.
    și plt adjutant principal în rezerva cu 7500 pensie, pensionați în regimuri politice diferite.Sa promiți ca Ciolacu ca vei elimina discriminările nedemocratice și sa nu te ții de cuvânt, la fel ca Ciolacu, înseamnă că ești compromis și foarte aproape de demisie . Avocata PNL reținută va vorbii, oamenii vor ieșii la proteste în strada,va urma demisia. Urmează ca premier Miruta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.