Bolojan merge în Republica Moldova

Șeful Executivului a reafirmat recent că susține unirea celor două state și că integrarea Moldovei în UE este sigura cale spre progres.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Bolojan merge în Republica Moldova

Șeful Executivului a reafirmat recent că susține unirea celor două state și că integrarea Moldovei în UE este sigura cale spre progres.

Ilie Bolojan se va întâlni vineri, la Chișinău, cu președintele Maia Sandu și cu premierul moldovean Alexandru Munteanu. Pe lângă discuțiile politice, Bolojan va participa la evenimente dedicate dezvoltării locale și va vizita proiecte finanțate cu sprijinul Guvernului României. Vizita are loc în contextul în care oficialul român a reafirmat recent susținerea fermă pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru strângerea legăturilor economice dintre cele două state.

Programul oficial al premierului interimar va începe vineri dimineață, la ora 9:30, cu o întrevedere cu omologul său de la Chișinău, Alexandru Munteanu. Jumătate de oră mai târziu, Ilie Bolojan va lua cuvântul în cadrul evenimentului „Primării puternice. Localităţi dezvoltate”. Discuția cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este programată de la ora 11:00.

În a doua parte a zilei, premierul interimar va vizita localitatea Stăuceni. Acolo va merge la noul sediu al primăriei și la Centrul Educațional Cultural din localitate. Ambele obiective reprezintă proiecte de dezvoltare locală implementate cu ajutorul banilor oferiți de Guvernul României.

Spre seară, oficialul român va vizita sediul Alianței Franceze și al Camerei de Comerț și Industrie Franceze, alături de Alexandru Munteanu. Vizita se va încheia la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău.

Poziția lui Bolojan despre Unire și aderarea la Uniunea Europeană

Această vizită vine la scurt timp după ce Ilie Bolojan a spus că ar vota pentru unirea României cu Republica Moldova.

„Dacă ar depinde de votul meu, da. Cred că cel mai important lucru pentru Moldova este să-i fie deschise negocierile pentru intrarea în UE. E foarte important acest lucru pentru frații noștri, pentru că dacă nu se leagă de o zonă care poate să-i tracteze economic (…), într-o zonă la limită de lumi nu e ușor să reziști”, a declarat Ilie Bolojan.

Dialog politic constant între București și Chișinău

La jumătatea lunii mai, Ilie Bolojan s-a întâlnit la Palatul Victoria și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu. Oficialul moldovean se afla atunci în vizită în România pentru un forum de securitate regională.

Cei doi oficiali au discutat în mod special despre pașii pe care Republica Moldova îi face pentru a adera la blocul comunitar. Reprezentanții Guvernului de la București au subliniat că dialogul politic și cooperarea se bazează pe comunitatea de limbă, istorie și cultură. Atunci, premierul interimar a ținut să transmită un mesaj clar de susținere.

„Apartenenţa la Uniunea Europeană este calea cea mai sigură pentru progres şi o calitate mai bună a vieţii cetăţenilor Republicii Moldova”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, cu acea ocazie.

CITEȘTE ȘI

Ilie Bolojan susține unirea cu Republica Moldova

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Individul n-are nici un mandat. E demisionar. Adica vizita lui în R. Moldova e privata si tipul comite o deturnare de fonduri publice daca plimbarea-i pe bani de la buget.

  2. Ce ați căuta la pârliții ăia, nu știu. Nu va e clar că s o gaură neagră în care aruncați bani aiurea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.