Bolojan scoate colții la Grindeanu

Bolojan scoate colții la PSD. Aparent blândul ardelean arată că poate fi și afurisit atunci când e călcat pe coadă. „Eu am un disconfort personal să mă întâlnesc în seara asta cu dumneavoastră şi mâine într-o întâlnire să vă fac praf şi pulbere şi seara din nou să ne întâlnim ca şi cum nu s-ar fi întâmplat“.

Bolojan scoate colții la Grindeanu

Bolojan scoate colții la PSD. Aparent blândul ardelean arată că poate fi și afurisit atunci când e călcat pe coadă. „Eu am un disconfort personal să mă întâlnesc în seara asta cu dumneavoastră şi mâine într-o întâlnire să vă fac praf şi pulbere şi seara din nou să ne întâlnim ca şi cum nu s-ar fi întâmplat“.

Bolojan scoate colții la PSD. Aparent blândul ardelean arată că poate fi și afurisit atunci când e călcat pe coadă. Iar cel care pare că a făcut asta este nimeni altul decât partenerul de guvernare, Sorin Grindeanu.

Invitat aseară la Antena 3, premierul Ilie Bolojan afirmă că poate în orice moment să renunţe la funcţie, dar solicită să i se spună care sunt ”soluţiile geniale” prin care deficitul bugetar poate fi corectat. ”Orice partid consideră că Guvernul nu-şi face datoria are posibilitatea să depună moţiuni de cenzură şi să facă o majoritate în Parlament, în aşa fel încât, cu AUR, cu cine se poate, ca Guvernul să plece”, adaugă prim-ministrul.

”Eu pot să plec mâine. Dar să mi se spună care sunt soluţiile geniale care corectează aceste lucruri şi nu deranjează pe nimeni. Vă rog să îmi permiteţi să vă explic. În administraţia locală din România, în majoritatea unităţilor administrative, cheltuielile de personal reprezintă între 60 şi 90%. Dacă vrei să faci ceva reduceri din total cheltuieli şi nu vrei să te atingi de personal, foarte bine, te duci la diferenţa care este foarte mică. Ce înseamnă asta? Înseamnă cheltuielile cu încălzirea şcolilor, cu iluminatul public. Asta vrem să facem? Păi haideţi să ne înţelegem bine! În condiţiile în care constatăm că sunt două primării alăturate, care administrează localităţi cu aceeaşi număr de locuitori, aproximativ, în care una are 15 angajaţi şi alta are 25, aia cu 15 merge la fel de bine sau la fel de prost ca cealaltă. Cele care s-au extins, care au stat cu mâna întinsă la bugetul de stat, care îmi trimit în fiecare zi memorii, vine iarna, ne trebuie bani de încălzire, avem nevoie de bani pentru una şi pentru alta, bani pe care România nu-i are şi îi împrumută şi ei continuă să cheltuie ceea ce nu au, mi se pare normal că ei trebuie să-şi reducă personalul. Altfel, se minează şi ne batem în joc pur şi simplu de români”, a afirmat Ilie Bolojan, joi seară, la Antena 3.
El a mai spus că declaraţiile contradictorii în interiorul coaliţiei aflate la guvernare au legătură cu încrederea oamenilor.
”Vă puteţi da seama când oamenii aşteaptă de la noi nişte comportamente, totuşi, aşezate, aşteaptă că dacă sunt nişte dispute, să ţi le rezolvi, să nu uiţi de ce te-ai angajat într-o guvernare. Hai să facem aceste lucruri, dar nu declarativ! Şi dacă noi nu ne respectăm între noi, vă puteţi da seama că e greu de presupus că am putea recâştiga încrederea cetăţenilor”, a adăugaat prim-ministrul.
El a adăugat că în coaliţie ”se poate lucra cât timp” partidele ”trag la aceeaşi căruţă”.
Bolojan a amintit că unele măsuri care acum sunt contestate de PSD au fost agreate de comun acord în coaliţie, dând ca exemplu impozitul pentru mamele aflate în concediu pentru creşterea copilului.
”Eu sunt născut într-un sat în Ardeal. Eu am un disconfort personal să mă întâlnesc în seara asta cu dumneavoastră şi mâine într-o întâlnire să vă fac praf şi pulbere şi seara din nou să ne întâlnim ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. E o chestie de disconfort personal, aţi văzut. Şi eu nu voi încuraja şi niciodată nu aţi văzut să jignesc pe cineva din coaliţie, nici din opoziţie când m-au făcut praf în Parlament, pentru că eu cred că noi trebuie să ne respectăm între noi, pentru că asta e o condiţie de bază”, a mai spus Bolojan, ca reacţie la criticile pe care i le-a adus public, în ultima perioadă, liderul PSD Sorin Grindeanu.
”Cât timp sunt în serviciul ţării noastre, că asta este poziţia de premier, nu-mi bat joc de această ţară, da? Eu voi face tot ceea ce ţine de mine, atâta cât pot să fac ceva pe de-o parte pentru a sigura stabilitate, pentru a face lucrurile care trebuie, trecând peste obstacole, făcându-mă că nu aud ceea ce se întâmplă, pentru că dacă te-ai duce după toate declaraţiile, n-ajungi nicăieri, nu pot să înţeleg, în context politic, pot să înţeleg foarte multe lucruri şi încercând să construim ceva. Dacă nu vom face asta, costurile pentru ţara noastră şi pentru cetăţeni vor fi mult mai mari”, a adăugat Ilie Bolojan.
El a subliniat că oricine ar fi premier, problemele ţării sunt aceleaşi.
”Poate să fie Bolojan premier sau nu, nu e o problemă, toţi suntem trecători. Dar trebuie să dăm răspuns la problemele acestea pe care le are România, de aceste probleme nu putem fugi. Să ne înţelegem foarte bine, da? Şi ca să ataci aceste probleme, trebuie să ai forţa şi curajul să faci asta. Şi cei care vor să le atace n-au decât să vină să preia guvernarea”, a afirmat el.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis miercuri, despre riscurile care există pentru guvern şi premier, în cazul în care nu ţine cont de dialogul cu sistemul de justiţiei, în reforma pensiilor, că dacă în continuare faci a doua oară aceeaşi procedură, fără a avea dialog cu toţi actorii, sau măcar să ţii cont de ce spune preşedintele României, atunci trebuie să pleci acasă.
Distribuie articolul pe:

16 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.