Proiectul prin care Traian Băsescu cerea o locuință de la stat nu s-a aprobat. Ilie Bolojan ar vrea să discute personal cu Traian Băsescu, scrie Mediafax.
„Proiectul de HG referitor la imobilul RAAPPS nu s-a aprobat”, au transmis reprezentanții Guvernului, fără să precizeze motivele, arată sursa citată.
Guvernul urma sa aprobe în ședința de vineri un proiect de hotărâre de guvern (HG) „privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” din locuinţă de protocol în reşedinţă oficială și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.
Traian Băsescu cere înapoi vila de protocol, după ce acesta a obținut decizia favorabilă la CCR.
Guvernul urma să aprobe, în ședința de joi, schimbarea destinației unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Regiei Autonome ‘Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat’ din locuință de protocol în reședință oficială.
Retragerea drepturilor de fost președinte a fost declarată neconstituțională, astfel că Băsescu a formulat o solicitare în acest sens , iar Nicușor Dan a luat act. Traian Băsescu cere, de asemenea, și drepturile bănești care i se cuvin în calitate de fost șef al statului.
@duralex: esti sigur ca exista o hotarâre judecatoreasca definitiva? Articolul tace, si Basescu-mafiotu’, fie vorba-ntre noi, e miliardar în $, la fel lui Enache Marian si restului de prin ccr-u’ mafiot, de desfiintat.
Nu intelegi ce citesti?
Nu HJ a fost anulata ci LEGEA prin care s-au retras drepturile pentru ca, este evident, legea a fost indreptata special impotriva lui Basescu ca vendeta politica!
Basescu si-a cerut drepturile nu anularea hotararii judecatoresti!
Plătim democrații în lupta cu republicanii: Misterioasele contracte ale ambasadei României din SUA
Cine sunt misterioșii, dar generoșii, donatori de sute de mii de dolari către ambasada României care au susținut financiar respectivul contract, cine i-a selectat și ce interese i-au mînat în acest demers?
Care sunt realizările concrete asigurate de respectivul contract în condițiile în care, așa cum s-a dovedit, relația României cu SUA nu s-au îmbunătăți în perioada post-contract ci, dimpotrivă, s-au rupt aproape total?
Dar cea mai importantă întrebare e alta. Muraru a semnat contractul cu bossul firmei, Noah Kroloff. Care are o mică problemă: e 100% democrat, a lucrat la Homeland Security în administrația Obama, a jucat un rol cheie în tranziția Obama-Biden, consiliind nominalizarea pentru DHS, a fost asistent al guvernatoarei Arizonei, Janet Napolitano, tot democrată, a fost asistent al Speaker-ului Adunării de Stat din New York, Sheldon Silver, tot democrat și, în general, toate contactele lui sunt cu democrații.
Cum ar putea repara un om al Partidului Democrat scoaterea brutală a României din Visa Waiver de către administrația republicană Trump-Vance-Rubio e un mister pe care numai Muraru, Oana Țoiu ori președintele Nicușor Dan ar putea explica. (Bogdan Tiberiu Iacob)
ortodoxinfo
Presa zilei dezvăluie că ambasada României în SUA a încheiat un contract de lobby cu Global Security and Innovative Strategies LLC (GSIS), o firmă americană de consultanță specializată în securitate și siguranță publică, care ar trebui să facă lobby pentru a reintra în programul Visa Waier contra modestei sume de 25.000 de dolari pe lună. Încă un contract de acest tip al ambasadei conduse de Andrei Muraru, fără a fi clar ce rezultate concrete a avut ultimul și cine a plătit pentru el.
Mai înainte de Global Security, Muraru a încheiat acum doi ani un alt contract de lobby cu firma americană Arnold & Porter Kaye Scholer LLP, contra unei sume și mai ”modeste”: 50.000 de dolari pe lună. Per total, americanii au încasat cîteva sute de mii bune pe contractul valabil pe anul 2023, fără a se fi văzut vruen rezultat, altfel decît negativ. Am fost scoși din Visa Waiver, contactele actuale ale României cu administrația americană sunt nule, cu excepția unora imaginare existente doar în mintea unor oficiali români.
Cine și de ce a plătit lobbyul american?
La vremea contractului cu Arnold & Porter, MAE, prin ministra Luminița Odobescu, a furnizat explicații publice în răspunsul la o interpelare a deputatului AUR Dan Tănasă.
ortodoxinfo
Cita inpertinenta ,nerusinare si obraznicie poate avea edit asta ,sa incerce si sa minta incontinuare ,nu iti vine sa crezi ?
departe de a fi simpatizant al lui bolovan dar de derbedeul monument de sub cultura basescu-petrov unul dintre asasinii socio-economici ai Romaniei imi place si mai putin…tot ce pot spera (eu si multi altii) este sa-si primeasca pedeapsa de tradare inainte de a putea avea funerarii conform legii
HOTARAREA JUDECATOREASCA DEFINITIVA NU POATE FI ANULATA DE CCR LUI ENACHE SI STANCIU. ALOO PARCHETUL, DNA??/