Marcel Boloș își apără măsurile, dar recunoaște că îl doare atunci când este criticat.
”Eu am fost și rămân de bună-credință”, a afirmat Marcel Boloș, în exclusivitate la Realitatea Plus. ”Eu am conștiința împăcată că tot ce a depins de Ministerul de Finanțe noi am făcut”, e mai susținut ministrul finanțelor.
„Colegi din PNL ar trebui să fie mândri, pentru că modelul liberal de venituri fiscal este unul care a dat roade și am respectat contribuabilii corecți, a afirmat Marcel Boloș.
”Boloș mai spune și lucruri trăsnite„
„Nu mi-a picat bine acea remarcă a domnului prim-ministru, pentru că Ministerul de Finanță are o sarcină extrem de grea în actuala perioadă, aceea de a asigura consolidarea fiscal-bugetară și ajustarea deficitului bugetar, dar și eforturile pentru a asigura o mai bună colectare, a asigura combaterea evaziunii fiscale, dar și o valorificare cât mai bună a creanțelor neîncăsate la buget”, a comentat Boloș remarca premierului.
Creșterea colectării
„Suntem în situația ca după mulți ai de zile să avem realizarea acestor venituri din încasări așa cum am prefigurat si poate că 42 de miliarde de lei nu este puțin. Să ne aducem aminte ce discuții și ce critici au fost cu e-Factura, iar până acum cele 2 miliarde planificate din acest proces s-au realizat 100%”.
Deespre zvonurile privind o posibilă remaniere Marcel Boloș a afirmat că n-are ce să-și reproșeze.
„Aceasta este decizia partidului și a domnului premier, ei decid dacă sunt remaniabil. Eu am conștiința împăcată că tot ce a depins de Ministerul de Finanțe noi am făcut”, a conchis Boloș.
Wow !!!!! Tradatorii au constiinta ?!????!?