Cherecheș a fost prins în Germania

În urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat la

De B C
Cherecheș a fost prins în Germania

În urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat la

Update. Potrivit unei imagini postate de Sindicatul Europol, Cherecheș apare încătușat, cu sânge pe față și lovituri vizibile.

Update. Surse din Poliție spun că primarul din Baia Mare încerca să fugă din Germania marți seara. El se deplasa cu mașina, era  împreună cu o mătușă și circula cu 200 de km la oră.

„Au ajuns la o gară și încercau să scape de mașină și, eventual, să ia un taxi. Moment în care a fost prins de polițiștii bavarezi și de BKA”, au relatat sursele.

 Fostul edil opus rezistență, motiv pentru care a fost lovit de polițiștii germani în timpul procedurii de reținere.

Surse din presă scriu că, cel mai probabil, Cherecheș ar fi mers în Germania să ia banii pe care i-a transportat acolo.

Cătălin Cherecheș a fost localizat și reținut la Augsburg, în Germania.„În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional”, anunţă Poliţia Română.

„Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi, români și germani, care au cooperat direct şi permanent pentru capturarea condamnatului penal Cherecheș Cătălin. De asemenea, mulţumesc poliţiştilor maghiari, austrieci şi italieni împreună cu care s-a cooperat şi lucrat pe parcursul acestei operaţiuni poliţieneşti internaţionale. Nu în ultimul rând, mulţumesc jurnaliştilor care au înţeles în aceste zile că trebuie să limităm comunicarea pe acest caz, pentru a proteja operaţiunea de localizare şi capturare”, a scris, pe Facebook, ministrul Cătălin Predoiu.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

În noaptea dinaintea sentinței, Cherecheș a făcut o transmisiune pe pagina lui de Facebook în care s-a plâns cât ar fi fost el hăituit de justiția din România, iar apoi a fugit din țară.

Inchisoare cu executare pentru Cherecheş

Cătălin Cherecheș a fugit din țară prezentând buletinul verișorului. Arrivederci!

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. In Germania, la o ruda, avea banii, declarati public. Fraierul a vorbit la acelasi telefon, nu l-a aruncat in Hungaria, l-au citit dupa IMEI. S-a mai si opus la arestare, crezand ca politaii din Germania sunt precum cei din RO. Numai la mufa i-au dat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.