BREAKING NEWS Ce ni se mai pregătește după „relaxare”

Premierul Ludovic Orban a declarat, la finalul întâlnirii pe care a avut-o vineri dimineața, la sediul Ministerului de Interne cu specialiști în epidemiologie, că s-a discutat despre posibilitatea efectuării unui triaj la locurile de muncă și în școli prin luarea temperaturii.

Orban a participat la şedinţa Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României, spunând că s-a discutat, în principal, despre măsurile de relaxare viitoare.

„Pe fiecare măsură de relaxare va exista o analiză. S-au discutat foarte multe idei bune, de exemplu posibilitatea realizării unui triaj la locul de muncă sau școală prin luarea temperaturii. Aplicarea acestei măsuri presupune o pregătire, generalizarea unor astfel de aparate de măsurare a temperaturii. La aeroporturi, termoscanerele ar putea să fie folosite și la sosire și la plecare”, a spus Orban.

Acesta a precizat că și elevii vor fi obligați să poarte măști la școală.

„Președintele a anunțat că obligativitatea de purtare a măștii este pentru spații inchise. Dacp se vor deschide școlile, copiii vor fi obligați să poarte și ei”, a mai spus premierul.

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după participarea la ședința Grupului de Suport Tehnico-Științific

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după participarea la ședința Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României#LudovicOrban #GrupuldeSuportTehnicoStiintific #MAI

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Vineri, 24 aprilie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

18 Comentarii

  1. Sa poarte masti am inteles, dar pe ce bani fiindca alocatiile au valorea unui bacsis de pe la un restaurant de mana a treia

  2. „Președintele a anunțat că obligativitatea de purtare a măștii este pentru spații inchise. Dacp se vor deschide școlile, copiii vor fi obligați să poarte și ei”, a mai spus șeful Guvernului.”
    In clasa. In curte in pauza va fi liber la tranzactionat COVIDu’. La fel si pe terenurile de joaca unde se joaca nas in nas, pe strazile mai aglomerate. Ptr ca eu pun pariu ca romunu’ va da navala afara din casa ptr o gura de virus proaspat.

  3. sedinta la care a fost adus Streinu Cercel ca sa faca strategia pt perioada urmatoare

  4. Nu stiu voi, dar eu ma cam sufoc cu masca aceea. Ca sa respir cat de cat trebuie s-o cam trag pe sub nasuc. Doar asa imi intra suficient oxigen in trup si tot cu ea coborata reusesc sa elimin reziduurile metabolice…Eu i-am pus parfumul preferat ca sa imi dea o stare de fericire, ma rasfaț astfel insa stiu ca parfumul este eficient si contra virusilor, deci parfum sub nasuc, pe masca

    • Masca nu e necesara (si atunci chiar cu mari semne de intrebare asupra utilitatii sale !) decit in spatii (semi)inchise si mai ales cu o densitate mare de persoane : magazine, mijloace de transport in comun, ascensoare (chiar daca acestea sint goale, stiut fiind ca virusul poate ramine in suspensie si citeva ore dupa ce o persoana infectata a trecut pe acolo), etc … Mare, mare atentie la aceasta porcarie care se cheama AERUL CONDITIONAT, mai ales in spatiile publice !! Este deja dovedit (de parca mai era nevoie !) ca este unul din principalii vectori de transmitere a virusului ! Eu unul cred ca ar trebui absolut INTERZIS, mai ales ca acum exista aceste „ordonante” (?!), toate spatiile publice si mijloacele de transport in comun (chiar si saloane de spitale, mai ales ca vremea buna a sosit) SA OPREASCA AERUL CONDITIONAT si sa faca aerisire pe cai naturale (nimica nu e mai bun decit o fereastra sau o usa deschisa, pentru aerisire !). Revin, mersul pe strada nu necesita masca (chiar contraindicata, pentru ca respiratia nu se face corect), in schimb trebuie evitata apropierea altor persoane si grupurile (o sa rideti, dar eu unul cind merg pe un trotuar, chiar singur, si vad pe cineva sosind din sens opus, traversez !

  5. E o triere faina. Asa stim ca cei cu o infectie sunt trimisi acasa din magazine…

  6. Si cum vor purta masti copiii de 7-8ani?… clasa pregatitoare clasa 1? … multi s le vor da jos dupa 10 min…mastile red a nu sunt dimensionate pt varsta lor…

  7. Mandolina a dat o noua dovada de competentă. Halal de el, dar și de noi! Încă tot nu ne spune nimic despre acțiunea “SPARAHGHELUL”! sau “sparANGHELA”!

  8. Normal trebuia ca tot ce intra in tara sa fie testat virusologic si tinut in carantina 3 zile pana la venirea rezultatului. Cu termoscaner daca ai virus si nu ai temperatura si intri in tara….Orban lasa impresia ca trateaza totul ca o apa de ploaie. Si elevii lafel TESTATI si apoi lasati sa intre in scoala ca si profesori.
    Iar o sa iasa Basescu sa zica…NU OMORATI PROFESORII…vamesi medici politisti armata profesori…etc

  9. Dupa GCS (eu unul traduc prin Gasca de Clovni si Saltimbanci) iata si nou-noutul „Grup de Suport Tehnico-Ştiinţific”, probabil alcatuit din citiva neica-nimeni si imbecili ramasi pe strazi, pe dinafara, dupa constituirea primului ! Ca doar trebuie toti prostovanii sa manince cite o piine in tara asta darnica, iertatoare si miloasa !

  10. Bai (editat), tu vrei sa declari cetatenii romani din tara ca fiind terminati de boala?!? Bai (editat) vopsit, tu esti al doilea bolnav (editat) din Romania si nu cetatenii, nu-i teroriza cu boala ca vei ajunge ca vai de mama ta!

  11. Nu VA alarmati, peste 21 de wile voraparea celebrating Putin 220 de tribunals (a la Nuremberg) care vorjudeca crime parasite (nu de cCoronavirusul) cider ceiling care au propagAte Acosta malaria.

  12. Pe tine nu te-a durat nicodata gatul? Cand eram mic mereu aveam rosu in gat, oare ar fi trabuit sa ma ia de Covid?

  13. RoExit si plata daunelor provocate Ramaniei incepand cu 1989, de catre Germania.

  14. „Președintele a anunțat că obligativitatea de purtare a măștii este pentru spații inchise. Dacp se vor deschide școlile, copiii vor fi obligați să poarte și ei”. de cand hotaraste asta, bai premierule, ce-o sa se faca si ce nu, sluga de doi bani ce esti?

  15. Gu-werner-ului meu este o caricatură.
    A ajuns la putere datorită trădătorilor majoritari în Parlamentul ales de popor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.