BREAKING NEWS. Teodor Meleșcanu – remaniat

Comitetul Executiv al PSD se reunește, luni, de la ora 12.00, la Parlament, pentru a discuta remanierea guvernamentală, dar şi pe tema sondajelor în vederea desemnării prezidenţiabilului partidului. Dăncilă a anunțat că a făcut evaluarea a opt ministere. Potrivit unor surse vor exista discuții despre o remaniere mai restrânsă, în primă fază.

Se știe însă primul nume cert de pe lista remaniaților. Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a avut o discuție informală cu cei din ALDE și au decis ca ministrul de Externe Teodor Meleșcanu să fie remaniat. Acesta a precizat că Biroul Politic al partidului va decide, luni, și înlocuitorul acestuia.

„Am discutat cu mai mulți colegi din conducere într-o manieră informală și mâine (luni – n.r.) voi avea o reuniune a Biroului Politic în care voi propune remanierea minsitrului de Externe. Cred că percepția despre ministru îi afectează capacitatea de lucru, cât și în cadrul Guvernului”, a spus Tăriceanu, duminică, la Antena 3, întrebat dacă e dispus să remanieze unul sau doi miniștri ai ALDE.

Acesta a adăugat că îl apreciază pe Teodor Meleșcanu, însă percepția sa publică nu este favorabilă.

„Îl apreciez pe Teodor Meleșcanu, însă amândoi știm cât e de greu să lupți împotriva percepției publice. Am avut o discuție cu el pe acest subiect. La ședința de mâine, la care nu voi fi prezent, pentru că sunt în concediu, colegii mei vor stabili. Avem câțiva candidați și colegii mei vor alege unul dintre acești candidați. Colegii mei vor anunța după ședința Biroului Politic”, a conchis Tăriceanu.

Potrivit unor surse politice, locul lui Teodor Meleșcanu la MAE ar urma să fie luat de Ramona Mănescu, fost europarlamentar PNL, care a trecut la ALDE.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

23 de Comentarii

  1. Chiar e foarte bine,mai trebuiesc si destui consilieri plantati in ambadade care nici nu raspund la telefon cand suni sau,citesc de pe site ceea ce citesti tu dar fara nicio explicatie din tot ce este mentionat pe site. Tu dai telefon pentru explicatii si amanunte,cel/cea de la capatul firului nu zice nimic in afara de cititul din online! Halal bugetari(habarnisti) plasati in locuri cheie!

  2. Paguba-n ciuperci. @parere: perfect adevarat. Misiunile diplomatice ale României o deservesc de maniera crasa, dar CRASA. Cum e turcu’ (Melescanu si predecesorii) si pistolu’ (ambasadele si consulatele cu toti parvenitii: „fiul lui”, „fiica lui”, „nepotu'”, fina”, etc. „promovati dupa … merite, si-n urma unor … ‘concursuri’ …” … de spagi).

  3. Hilaritatea situatiei, mai ales dupa declaratiile rebele din aceasta seara ale lui P.T.,este ca Melescanu era si singurul ministru ALDE cunoscut si care avea si ceva experienta.
    Il schimba de la distanta/remotely pe singurul ministru cunoscut si relativ experimentat.
    La Mediu duduie treaba de 2 ani de zile, padurile sunt in sfarsit curatate de bidoane si celofan, iar toti cei care arunca gunoaie aiurea si taie lemne la ras sunt in sfarsit pedepsiti exemplar.Singurul lucru ce mai ramasese nefacut pe zone de mediu erau plasele de plastic in care punem cumparaturi, care bineinteles trebuie sa dispara, urmand a utiliza marsupiile din dotare in loc.

    Si totusi PNT-cd propune si el un candidat la prezidentiale, dealtfel singurul partid ce poate da un candidat de dreapta real in aceasta Romanie plina de stangisti globalisti ?

  4. Si Tariceanu incepe sa se ‘bucure’ de aceeasi perceptie publica. Incepe sa-si tradeze tovarasii de drum. De ce nu l-a sfatuit pe Melescanu sa-si prezinte demisia mai demult, daca motivul este doar cel al unei perceptii publice negative? In ochii romanilor o demisie pica mai bine ca o remaniere.

  5. Oportunist si ipocrit, asta e Tariceanu!
    Cum sa spui ca tu l-ai bate pe Johannis in Turul 2 la prezidentiale, in timp ce tot tu spui ca Melescanu va fi remaniat pentru ca „percepția despre ministru îi afectează capacitatea de lucru, cât și în cadrul Guvernului”?
    Pai, tu ai o „perceptie publica” mai buna decat Melescanu?
    Pai, te huiduie Romanii pe unde te prind, si la Vizita Papei, pe scarile noii Catedrale a Neamului te-au huiduit, despre ce vorbim?
    Melescanu evident era rablagit de tot, dar nici Taricenau NU e departe!
    Melescanu si-a incheiat cariera in mod jalnic, s-a pus in slujba lui Dragnea si Taricenau si intr-adevar imaginea lui e ZERO.
    A lui Tariceanu e 4,2%!!!!
    Candideaza, Taricene, peste 4% vei lua, un 4,3% poate!
    Tineti minte aberatiile acestui oportunist, sa comparam cu scorul jalnic pe care i-l vor DA Romanii la prezidentiale!
    Jalnic isi va incheia cariera, refuza sa accepte ca e terminat dpdv politic, ca si Dragnea!

  6. Melescanu este SINGURUL care a vazut jocul rusilor de a ajunge cu Dodon la putere in Basarabia….Fata de presupusul agent KGB bashila ca doarme in papuci cu paharu langa el.

  7. De tot hazul „flitul” cu „perceptia publica”. Daca s-ar merge pe acest argument hilar insusi Tariceanu ar fi trebuit sa paraseasca…barca! Nu ne-a spus concret cum arata perceptia publica din motive lesne de inteles, Melescanu fiind un vechi
    acoperit al Securitatii, dar nu-mi fac griji ca acest aspect l-a determinat pe Tariceanu sa-l propuna pentru remaniere.
    In calitatea sa de sef al Securitatii externe Melescanu s-a subordonat sefului suprem oficial al Secu, Herr Ciolanisberg!
    A fost invizibil in functie pentru a-i permite sefului sau conspirativ sa se profileze in politica externa, a permis in mod marsav ca importante ambasade ale Romaniei sa nu aiba desemnati ambasadori, nu l-a retras pe fostul sef al Securitatii interne de la postul din SUA unde face propaganda Statului securist paralel…
    A continuat politica mentinerii functionarilor securisti veritabili din vechea garda, alaturi de noua garnitura a fiilor si nepotilor maharilor Securitatii, nepotism bolsevic pe care dogmaticii il numesc nepotism pe spagi ca sa ne deturneze atentia de la perpetuarea sistemului bolsevic…

  8. Ramona, multimiliardara? Bun, foarte bun criteriul de imagine…

  9. Ii creste patrunjelul in gura,cate salarii si pensii sa mai duca si Melescanu? E acoperit din 1960,era deja maior pe vremea lui Gheorghiu -Dej!Vorba Lovilutiei din ’89 „la vremuri noi,tot noi”!Ma intreb daca toata unitatea aia SIE numita popular”ALDE” ,va fi afectata de disparitia dinozaurului sekurist?!
    Cu Ramona,puterea actuala da o lovitura grea masoneriei sekuriste,ca asta divorteaza de barbatusul Mănescu,si asa il tine degeaba acasa!

  10. Odata cu Melescanu de fapt ar trebui sa se pensioneze si Tariceanu, acesta nu este cu nimic mai prejos decat Malescanu. Ce mai cauta aceste personaje schizofrenice, care ar trebui sa-si trateze varsta intrun azil de batrani, greu de spus sau … slujesc pentru „altii de pe alte meleaguri” pe bani frumosi dar sub nici-o forma in si pentru interesele „statului romani si ale romanilor”.

  11. Hai tataie, nici o grija, curaj, a venit si pensia ! Sa stii ca ti-am rezervat o banca in Cismigiu, ti-am cumparat si pîine sa dai la porumbei, o sa stai alaturi de alti pensionari (unii milionari, din alte directii ale DSS), o sa filati babele, ca sa nu va pierdeti „mîna” …

  12. @Albert Zweistein: „RISE Project dezvăluie frânturi necunoscute din viața dusă la Bruxelles de unul dintre cei mai tineri și mai longevivi eurodeputați români: Ramona Mănescu.
    In timpul petrecut în PE, Mea a fost surprinsă la volanul unui automobil ultra-scump, pe care NU îl avea trecut în Declarația de avere, s-a stabilit într-o VILA în valoare de aproximativ 1 milion Euro, pe care o numește „a noastră” – NICI ea consemnată vreodată în Documentele prin care demnitarii își fac publică starea materială.
    RISE a dezvăluit că, anterior propulsării ei în PE, Mănescu a câștigat 4,5 Milioane Euro din acapararea – prin „metoda” drepturilor litigioase – mai multor terenuri retrocedate în București.

    Până acum, însă, RISE nu a știut nimic despre bunurile și afacerile pe care aceasta a ajuns să le dețină peste hotare, în țara occidentală în care trăiește de mai bine de 10 ani.

    Un jaf de stradă – petrecut într-un orășel de lângă capitala Belgiei – a ridicat vălul de pe Averea ASCUNSA de care R. Mănescu se bucură la o depărtare de 2.000 km de casă.

    Un jaf orchestrat de o bandă profesionistă de hoți, a dat-o de gol pe tânăra politiciană română.
    E seara zilei de miercuri, 20 octombrie 2010, în localitatea belgiană Tervuren, un satelit bogat al Bruxelles-ului. Pe o străduță circulară, ticsită cu vile, un Porsche Cayenne de culoare verde închis oprește în fața unei case cu parter și mansardă.

    4 indivizi mascați apar de nicăieri și se reped asupra mașinii. La volan, e o femeie în vârstă de 37 ani. Hoții o țintuiesc cu arme de foc, o culcă la pământ, o lovesc și o obligă să le dea cheile si se fac nevăzuți.
    Șoferița care a căzut victimă acestei ambuscade profesioniste e politicianul român R. Mănescu.
    https://www.riseproject.ro/articol/viata-necunoscuta-a-unui-europarlamentar-roman-la-bruxelles-vila-porsche-cayenne-si-firme-patronate-pe-ascuns/

  13. Ramona Manescu, bogatasa trimisa de PNL la Brussels:
    „Vestea acestei întâmplări violente face vâlvă în cartier și ajunge la urechile unui ziarist de la publicația Nieuwsblad.

    Articolul apare pe 22.10.2010, pe Nieuwsblad.be. Un cititor cârcotaș dă totuși peste el și lasă un comentariu critic în subsol, acuzând-l pe demnitarul român că, deși vine dintr-o țară săracă, își permite să umble în mașini ultra-scumpe.
    De unde are dna Mănescu bani să își cumpere ultimul model de Porsche Cayenne de pe piață?
    In aceeași perioadă, în garajul ei au mai intrat un Volvo, un Ford, un Audi și, ca o ultimă voltă în această spirală a achizițiilor, un scuter marca Aprilia.

    Tot atunci, Mănescu și-a cumpărat și o locuință de vacanță. Un apartament cu 3 camere, la baza pârtiei din Predeal, pentru care a plătit 45.500 E.

    Autovehiculele enumerate mai sus și apartamentul din Predeal au fost înscrise în Declarația de avere.

    Dar Porsche-ul Cayenne, de care a fost deposedată în acea seară cu ghinion, nu.

    Bolidul de 125.000 E. NU apare în niciuna dintre Declarațiile de avere.
    Familia Mănescu a refuzat să dialogheze cu RISE Project pe parcursul acestei documentări, au refuzat.
    Singura oară când am reușit totuși să intrăm în legătură cu dl Mănescu toamna trecută, ne-am dat drept cumpărători ai unei proprietăți pe care cuplul o are de vânzare în Bragadiru.

    E vorba de o vilă cu etaj, mansardă și piscină – reședința familiei din anii de dinainte de a se muta la Bruxelles.

    Un SMS ne-a dezavaluit prețul casei: 330.000 euro, cu tot felul de detalii tehnice și cu link-ul către site-ul imobiliar unde era promovată.
    https://www.riseproject.ro/articol/viata-necunoscuta-a-unui-europarlamentar-roman-la-bruxelles-vila-porsche-cayenne-si-firme-patronate-pe-ascuns/

  14. @Apreciați că și Tăriceanu ar trebui „remaniat” de la conducerea Senatului, ?

  15. Nu stiu daca e sau nu de vina Melescanu,dar romanii din diaspora sunt badjocoriti rau detot de catre sistemul securisto-comunist ala care era inainte de 89 cu aceiasi pantofi rosii,aceleasi buze facute si turturi la poponeata (pardon).Isi bate joc de diaspora nu numai la vot ci 365 de zile pe an din 89 incoace.Cred ca ambasadele si legatiile Romaniei este cel mai relevant exemplu ca sistemul (ma repet) securisto-comunist nu a disparut ci s-a modernizat conform regulilor impuse de UE si aia de peste ocean.Aroganta,dispretul, fatarnicia in consulate sunt pe locul 2.Pe primul e camera de luat vederi (supravegherea) in vederea localizarii nemultumitilor si „tratarea” lor corespunzatoare.Daca nu credeti mergeti sa-i vedeti pe functionarii consulatului din Bilbao.Ca sa vezi ce se intimpla nu e necesara numai o zi.Intr-o zi nu vezi nimic.

  16. Europarlamentarul ALDE Ramona Mănescu se gudură pe lângă Dăncilă în Qatar pentru un loc pe liste.
    În luna iulie 2018, Rareș Mănescu s-a înscris în ALDE, părăsind PNL-ul, partid în care a acumulat o avere colosală împreună cu soția sa, europarlamentarul Ramona Mănescu.

    Ascunsă în spatele surorii mamei sale, Ramona Mănescu a prădat, ani la rând, bunurile și banii statului român, scrie RISE Project care prezintă felul în care sume de ordinul zecilor de milioane de lei – din banii de renovări ai școlilor și ai centrelor de asistență socială din București – au umplut conturile familiei tânărului demnitar de la Bruxelles.
    Soții Ramona și Rareș Mănescu, împreună cu primarul Cristian Poteraș(2004-2012), au conceput o firmă care să paraziteze bugetul Sectorului 6, imediat ce au dobândit controlul asupra administrației din această parte a Bucureștiului.
    Citește ancheta RISE PROJECT.

    Marginalizată în PNL și fără șanse de a mai prinde un loc pe vreo listă de candidați, Ramona Mănescu a decis să o însoțească pe Dăncilă în Qatar în perspectiva următoarelor alegeri pentru PE, unde se luptă la ALDE pe un loc cu Norica Nicolai și Renate Weber.
    România are 32 de europarlamentari, ALDE putând obține între unul și 2 parlamentari dacă trece pragul electoral de 5%.
    Tăriceanu a anunțat ieri că ALDE va obține 15% la europarlamentare, având astfel 5 eurodeputați. Optimist!”
    https://www.curentul.info/politic/europarlamentarul-pnl-ramona-manescu-se-gudura-pe-langa-dancila-in-qatar-pentru-un-loc-pe-liste/

    ALDE4,2% nu a trecut pragul, Ramona Manescu e SOMERA!
    Tariceanu o vrea Minsitru de Externe!
    Ea e incompetenta, cu o Avere fabuloasa, care ila Accidentul aviatic din Apuseni 2014 era Minsitru al Transporturilor!

  17. @Lili: inca o data ,daca mai este nevoie,NU EXISTA un ministru sau secretar de stat,din 1990 incoace care sa nu fie OMUL SERVICIILOR,garantez pentru asta!Nu exista un europarlmentar care sa nu raporteze la SIE,asta e regula,chiar si bolovanii UDMR via serviciile maghiare!Iar la FP si Retrocedari(afacerile lui Basescu si a lui Tariceanu) nu intrai in hora retrocedarilor daca nu erai arondat vreunui serviciu „secret”,despre ce discutam noi aici?Romania a fost vanduta la blana,Basescu si tariceanu au protectii externe inalte,nu se poate atinge de ei Justitia, protectii la care PSD nu are acces,pentru ca retrocedarile si Fondul Proprietatea de Jefuire a Romaniei,care au imbogatit mii de papuasi straini,nu au fost afacerile PSD!Daca pana azi serviciile secrete interne si externe fac si desfac partide ,vezi cazul USR si Plus,cat de naivi putem fii?Vorba rabinului din Boo Hush: „Pericolul rusesc” sa traiasca!”

  18. Daca inexistenta in plan politic (nu si in plan imobiliar) Ramona Manescu este speranta care-l va inlocui pe Melescanu, atunci Tericeanu isi poate lua adio de la viata politica. Inseamna ca a ramas acelasi om cu doua fete (Gojdu, restituirile in formula Macovei etc) care nu merita credit si care e capabil, cand nu te astepti, de cea mai mare porcarie.

  19. „Albert Zweistein”, iti citesc aceste ultime comentarii si ma crucesc! Ceva s-a intamplat cu tine, altfel nu-mi inchipui cum ai ajuns sa vorbesti atat de deschis de…”servicii”!!! Prea deschis nu esti totusi incat sa admiti ca „serviciile” sunt SECURITATEA CEAUSISTA. Ce sa mai spun despre noua parere despre Justitie? Cum, Justitia nu face dosare la comanda interna si chiar externa? Cu ce ochi ai vazut acest aspect care demonstreaza ca o astfel de Justitie trebuie DECAPITATA si REFORMATA din temelii? Si daca tot ai observat ca NU FACE DOSARE, la comanda, de ce nu ti-ai pus neuronii la contributie sa descifrezi LA COMANDA CUI…FACE DOSARE JUSTITIA SECURISTA? Pardon, Justitia manevrata de „servicii”!
    Cum nu cred ca ti-a venit mintea…sasului cea de pe urma, trag concluzia ca un rachet sovietic se ti-a furat pseudonimul
    pentru a crea confuzie, vorba rabinului…
    Sa nu-mi spui ca te-am molipsit! Dupa cum observ „maladia” e in forma incipienta, inca nu sintetizezi pe factor ideologic
    si structurare mondiala ierarhica…

  20. Incompetenta Ramona Manescu, salvata de Ponta si Crin Antonescu in 2014 cad cu tragedia aviatica din Apuseni, ea era Minsitru al Transporturilor PARALEL cu functia!
    Total paralel:
    „Lucrurile sînt cît se poate de clare. Dincolo de emoţiile uriaşe generate de moartea studentei Aureliei Ion, ale cărei lacrimi de durere îi îngheţaseră pe obraz, din punct de vedere legal, primul responsabil pentru tragedia din Apuseni este Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu.”
    https://www.cotidianul.ro/ramona-manescu-era-obligata-sa-convoace-comitetul-ministerial-de-urgenta/

    Desi e europarlamentar din 2007, Ramona Manescu NU e Autorul nici unui Raport, e semnatara unui Raport interimar, practic e o Propunere, ramasa propunere!
    A adunat insa o Avere Uriasa, proprietati scumpe la Brusselles, masini luxoase, Conturi grase!
    Presa a comentat fiecare Declaratie de avere a ei!
    Dar Declaratiile ei OFICIALE de Avere deja au disparut, NU a mai obtinut in 2019 un nou mandat de europarlamentar, e somera, iar Taricenau ii sare in ajutor!

  21. Ramona Manescu in fruntea Minsiterului de Externe?
    Ce o Recomanda?!
    #NIMIC, asta e modelul PSD-ALDE la guvernare!
    In Parlamentul European, Ramona a activat ca bagator de seama in Comisia pentru Dezvoltare Regională si in Comisia pentru Cultura si Educatie!
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ramona_M%C4%83nescu

    Numai buna de Minsitru de Externe!!!

  22. Ministrul de Externe oricum este in plus pentu ca acolo dicteaza si maimutzareste totul Iohannis numind ce poame de ambasadori vrea el,sau,in mod ostil,ne-numind ambasadori unde se impune,in plus mentinandu-l pe rahatul ala de Maior care le toarna prostii americanilor incat face Romaniei o imaginea cu nimic diferita de Basarabia sau chiar Ucraina.Si ca pe ala ii mentine si pe alti nenumarati basisti,pe trai de lux si in rest nimic,ca si pe ala de la Londra.In ce priveste Melescanu cred ca s-a saturat sa fie sluga Marelui Shorici ca pe capul sau sa vina numai toate nasoalele pe care,in politica externa, le tot face Tartorul,grohotei pe care,vrea el sau nu vrea, il vom „remania” la toamna la vot cand romanii il vor trimite pe nesimtzit la somaj la el la tzara,unde poate sa mai dea niste „meditatii”,sau poate sa mane oile pe coclauri.

  23. Mey @Albert Zweistein,dar pentru Iohannis nu garantezi ca om al serviciilor? Stii tu,nea Acela care putea ,impreuna cu nevasta si soacra,sa plece in Germania,ca si parintii lui,unde puteau sa aiba salarii cu mult mai mari fatza de ce salarii aveau in Romania,plus meditatii mult mai bine platite? Dar se vede treaba,ca avea misiune tot la retrocedari de alea de miliarde,plus alte afaceri pentru diferiti prieteni interesati de copii,paduri,infiltrari politice si diverse alte „plasamente” prin teritoriu romanesc.Iar banetul venea din „meditatii”.Si nu degeaba a sarit el peste noapte,asa ca „simplu cetatean”,tocmai in locul lui Antonescu.De nea Cutare nu zisesi nimic,sau e din alt film?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.