Brevetat de Tudose: Demisia în trei secunde

S-au dus vremurile în care Traian Băsescu „demisiona în cinci minute”. Premierul Mihai Tudose îi invită pe miniștrii „mai sensibili” care s-ar plânge de atitudinea sa să își scrie demisia în „trei secunde”.

Tudose a răspuns astfel din nou sâmbătă îndemnului lui Liviu Dragnea să fie mai calm.

Întrebat la Antena 3 dacă au fost momente în care a fost nervos cu liderul PSD şi cu miniştrii, premierul Mihai Tudose a răspuns: „Da, dacă a fi foarte ferm şi a urmări nişte termene şi nişte acţiuni înseamnă a fi nervos, atunci vă spun că o să fiu nervos în continuare. (…) Vi se pare că după 27 de ani de nefăcut nimic în anumite zone mai poţi să fii calm? Eu cred că cine este calm pe anumite zone nu înţelege absolut nimic din ce se întâmplă. Dacă trebuie să fiu calm că nu avem autostrăzi după 27 de ani de democraţie, le urez succes celor care pot să fie calmi, eu nu pot să fiu calm. Nu avem spitale şi eu să fiu calm; nu pot să fiu calm”.

Chestionat dacă este posibil să se fi plâns unii miniștri de atitudinea sa, Tudose a afirmat: „Dacă sunt unii mai sensibili durează trei secunde să scrii demisia. Nu știu ce înțelege prin nervos (n.r-  Liviu Dragnea), aveți telefonul domniei sale”.

„Dacă erau unii mai nervoși, constructiv așa, poate nu mai vorbeam ce multe autostrăzi sau spitale ne mai trebuie. Au fost foarte calmi și acum sunt foarte șmecheri”, a mai spus Tudose.

Întrebat în ce condiții și-ar depune mandatul, premierul a afirmat că va pleca de la Palatul Victoria când nu va mai putea să își atingă obiectivele.

„Prima zi de când am venit la Guvern este prima din ultimele. Nimeni nu ajunge la pensie din funcția de premier. Atunci când îmi dau seama că nu mai pot face ce îmi propun, atunci plec acasă”, a asigurat Tudose.

Cât de „nervos” și de „calm” este Tudose

Tudose a părut serios afectat de declarația lui Liviu Dragnea, potrivit căreia nu este un om calm, o dovadă în acest sens fiind interviul difuzat sâmbătă de Antena 3, în care, în cele 40 de minute, a pronunțat de 12 ori cuvintele „nervos”” și „nervozitate” și de 10 ori cuvântul „calm”.

O medie arată că la mai puțin de două minute, premierul a spus cuvintele „nervos””, „nervozitate” și „calm”.

Liviu Dragnea a declarat joi, la România Tv, că este mulţumit de activitatea lui Mihai Tudose, dar a subliniat că premierul nu este calm.

„Eu sunt mulţumit de activitatea premierului Tudose. Este un tip care nu e foarte calm, sunt oameni care nu sunt foarte calmi. (…) Toţi trebuie să fim mai calmi, când eşti mai calm aduni mai multe în jurul tău, când eşti nervos, nu aduni”, a spus liderul PSD.

Despre ultimatumul lui Dragnea

În interviul „nervos” de la Antena 3, Tudose a mai precizat sâmbătă că nu i s-a propus să fie președinte al PSD și nici nu are informații despre alte persoane din Guvern. Afirmația a fost făcută în urma declarațiilor lui Liviu Dragnea conform cărora sunt doi miniștri care au primit informații despre arestarea sa și propuneri să preia partidul.

„Nu comentez. Nu mi s-a spus. Mi se pare… Dacă cineva a fost pus în postura asta să iasă să spună”, a declarat Mihai Tudose, la Antena 3, fiind întrebat dacă a primit vreo ofertă din „zona ocultă” să preia PSD sau dacă știe de vreun ministru care se află în această situație.

Liviu Dragnea a declarat joi că există doi membri ai Guvernului care i-au spus că au primit informații că liderul PSD poate să fie arestat, iar unora li s-a spus că vor fi mai buni președinți ai partidului. Dragnea le-a dat ultimatum până după Anul Nou să vorbească public.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8535 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Germania, intre 1934 -1940 a construit 4000 km de autostrada betonata !Cati ani ar trebui Romaniei?

  2. „Germania, intre 1934 -1940 a construit 4000 km de autostrada betonata !Cati ani ar trebui Romaniei?”
    Romaniei nu i-ar trebui ani – ar avea mai degraba nevoie de un conducator precum cel al Germaniei din anii 1934-1940.

  3. Premierul este lasat sa-si faca imagine i fata naivilor, in realitate nu el conduce Guvernul.

  4. Bine si corect ar fi sa fii primul care sa-si scrie demisia! Ce ai facut pentru a avea autostrazi si spitale? NIMIC! Nu esti decat un maimutoi care face declaratii pentru o buna … impresie artistica! Ai afirmat ca Guvernul este rezultatul Parlamaentului! Teoretic stii, dar practic nu respecti nimic din sarcinile trasate de coalitia guvernamentala! Pe toti ii persiflezi cu mutra si mimica de „drojdier”! Joci la prea multe capete si nu este bine! Niciodata „sa nu musti mana care te hraneste” spune o cutuma romaneasca! In rest : CURAT, MURDAR NENE IANCULE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.