Brigitte Bardot o consideră pe Carla Bruni needucată

Brigitte Bardot, fostul sex-simbol al anilor ’60, s-a pus rău cu prima doamnă a Franţei, Carla Bruni, despre care spune că este needucată, din cauza unui cadou pentru care soţia preşedintelui francez nu i-a mulţumit, potrivit presei internaţionale.

Totul a început de la darul trimis de Bardot soţiei lui Nicolas Sarkozy, o geantă care face parte dintr-o colecţie exclusivistă, special realizată de casa de modă Lancel pentru fosta actriţă.

Problema, potrivit lui Brigitte Bardot, este aceea că prima doamnă a Franţei nu i-a mulţumit pentru cadou nici măcar printr-un bilet. „Carla Bruni este pe atât de needucată, pe cât este de frumoasă, după cum demonstrează faptul că nu mi-a mulţumit pentru cadoul pe care i l-am trimis”, a explicat Bardot.

Până la incidentul cu geanta, Brigitte Bardot, o apărătoare înverşunată a animalelor, o aprecia foarte mult pe Carla Bruni pentru faptul că aceasta nu a purtat niciodată articole vestimentare din piele, nici măcar pe vremea când era model.

Potrivit unor surse apropiate lui Bardot, supărarea actriţei a fost accentuată şi de faptul că preşedintele Sarkozy nu a luat în seamă cererea sa de a interzice în Franţa luptele de tauri.

„I-am trimis o scrisoare cu privire la coride în urmă cu câteva săptămâni, pentru că de trei ani aştept ca vagile sale promisiuni electorale să se împlinească, dar până acum am primit răspunsuri puţin convingătoare, asemănătoare persoanei care mi le-a trimis”, a mai spus actriţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.