Bruxelles: Visul european al Turciei s-a terminat

Turcia sub președinția lui Recep Tayyip Erdogan a întors spatele aderării la Uniunea Europeană, cel puțin pentru moment, a estimat comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, citat marți de Reuters, citată de Agerpres.

”Pentru toată lumea este clar că, cel puțin în prezent, Turcia se îndepărtează de perspectiva europeană. În centrul relației noastre trebuie să fie altceva”, a declarat Hahn într-un interviu pentru Reuters acordat la finalul reuniunii șefilor diplomațiilor din statele UE, desfășurată în Malta săptămâna trecută.

”Trebuie să vedem ce poate fi făcut în viitor și dacă putem relua un gen de cooperare”, a afirmat comisarul european, care a precizat că nu a mai avut întâlniri pe subiecte economice cu oficiali turci începând din ianuarie anul trecut.

Procesul de aderare la UE nu este oficial înghețat, dar membrii Parlamentului European au cerut săptămâna trecută oprirea negocierilor, unii dintre ei estimând că Turcia nu mai respectă criteriile democratice pentru a putea fi considerată candidată la aderare, nemaivorbind de membru cu drepturi depline al UE.

Într-un interviu acordat recent agenției de presă britanice, Erdogan a spus că Turcia nu va aștepta la ușa Europei la nesfârșit și se va retrage din negocierile de aderare dacă persistă ceea ce el a numit ascensiunea islamofobiei și ostilitatea unora dintre statele membre.

În vederea clarificării statutului Turciei, Hahn a anunțat că le va prezenta guvernelor statelor membre, la începutul anului viitor, un raport. Lipsa urgenței indică ezitarea statelor UE de a supăra Ankara, dat fiind faptul că ele se bazează pe Turcia pentru a ține migranții departe de Europa, sunt de părere diplomați europeni.

Totuși, Johannes Hahn a afirmat că restricțiile impuse libertății presei, încarcerările în masă și limitarea drepturilor civile fac aproape imposibil pentru Turcia în prezent să îndeplinească criteriile de aderare la UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.