La doar patru luni de la redeschiderea centrului „La Pedale”, bicicletele au început să se degradeze din cauza neglijenţei bucureştenilor care se plimbă cu acestea. Operatoarea de la casa unde se depun actele pentru închiriat biciclete în parcul Herăstrău spune că, zilnic, 15-20 biciclete cedează din cauza clienţilor indisciplinaţi care nu au grijă de biciclete.
Dan Matei, un bucureştean de 30 de ani, a simţit pe pielea lui cum e să pedalezi pe o bicicletă stricată, potrivit realitatea.net. „Am rămas fără frâne într-o vale şi m-am lecuit. Nu mai am curaj să mă urc pe una din asta, aşa că mi-am cumpărat eu una”, a spus el.
Un alt client al parcului de biciclete, Răzvan, s-a declarat mai degrabă nemulţumit de pistele de biciclişti create prin parc decât de starea bicicletelor. „Tocmai am venit din Budapesta, unde nu există niciun astfel de program de închiriere gratuită a bicicletelor, însă cel puţin acolo sunt piste bine delimitate, nu stai mereu cu sentimentul că poţi lovi pe cineva care se plimbă. Am văzut şi eu că bicicletele mai scârţâie, dar nu am avut probleme până acum”, a spus băiatul.
Persoanele care aduc bicicleta stricată după plimbarea de două ore sunt bune de plată. De exemplu, pentru defectarea apărătorului de lanţ, plimbăreţii trebuie să scoată din buzunar 10 lei, pentru roţi, 20 de lei, a coşului metalic, 15 lei, sau 3 lei dacă stricaţi soneria.