Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement a anunţat încă de săptămâna trecută despre intenţia de a organiza de Ziua Marinei Române plimbări gratuite cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău.
Bucureştenii, dar şi turiştii, extrem de receptivi, au răspuns prezent invitaţiei, astfel că Debarcaderul Central (Pavilion H) din zona Lacului Herăstrău a devenit neîncăpător la primele ore ale dimineţii. Cozi de zeci de metri s-au format, oamenii devenind nerăbdători să se plimbe cu vaporaşul. Vizitatorii sunt aşteptaţi până la ora 20.00, asigură organizatorii.
Evenimentul a început cu ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, după care a urmat oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, parada vaporaşelor şi lansarea la apă a ancorei de flori.
Marinarii ALPAB vor încheia acest program cu jocuri marinăreşti tradiţionale, precum trasul la parama şi umplerea butoaielor cu apă.