n timp ce sute de mii de angajaţi sunt ameninţaţi cu disponibilizările, iar în instituţiile publice sunt anunţate reduceri de cheltuieli semnificative, în bugetul pe 2010 sunt prevăzute sume importante pentru primele şi sporurile bugetarilor.
Cele 15 ministere vor cheltui anul acesta doar pentru plata angajaţilor peste 13 miliarde de lei. Din această sumă, aproape 13 procente vor fi direcţionate pentru salarii de merit, prime de vacanţă, fond de premii şi alte sporuri. Asta înseamnă că peste 1,7 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 400 de milioane de euro sunt prevăzute doar pentru a recompensa salariaţii cu prime şi sporuri.
În plus, bugetarii din ministere se vor bucura în 2010 de salarii de merit în valoare de peste 127 de milioane de lei. Cele mai mari salarii de merit le vor primi angajaţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor, suma prevăzută fiind de aproape 80 de milioane de lei. Sunt şi trei ministere care nu îşi vor recompensa angajaţii pentru meritele dovedite în acest an. Este vorba despre Ministerul Economiei, Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor, scrie Realitatea.Net.