Treisprezece ambasadori bulgari, între care şi cel de la Bucureşti, foşti agenţi ai poliţiei secrete comuniste, s-au întors la Sofia, unde vor rămâne până la desemnarea succesorilor lor, relatează agenţia Novinite, preluată de Mediafax.ro.
Ambasadorii la Sarajevo, Atena, Bucureşti, Tbilisi, Belgrad, Beijing, Stockholm, Vilnius, Berlin, Minsk, Skopje, precum şi ambasadorul ONU din New York şi UNESCO din Paris vor rămâne în Bulgaria până la desemnarea succesorilor lor. Până atunci, ei vor fi oficial în „vizită de lucru”.
Amabsadorul bulgar la Bucureşti, Valentin Radomirski, figurează ca fost colaborator al Securităţii bulgare. Radomirski a fost consilier al fostului premier bulgar Serghei Stanişev, liderul Partidului Socialist, principalul partid de opoziţie. Stanişev a fost acuzat de ascunderea unei scurgeri de informaţii produsă în timpul mandatului său şi aşteaptă acum decizia justiţiei privind trimiterea sa în judecată.a
Alţi 22 de diplomaţi urmează să fie rechemaţi. Următorul grup ar putea reveni în ţară la 1 iunie.
Scandalul a izbucnit la sfârşitul lui 2010, când Comisia pentru dosarele fostei securităţi a demascat 200 de diplomaţi, dintre care 90 erau în continuare angajaţi ai Ministerului bulgar de Externe, ca agenţi ai fostelor servicii secrete. În martie, alţi 75 de angajaţi ai ministerul au fost, de asemenea, deconspiraţi pentru legăturile lor cu fosta poliţie secretă comunistă.