Bulgaria poate lua Gripen noi la preţ de F-16

Compania suedeză Saab a propus Bulgariei să achiziţioneze avioane multirol Gripen la preţ de F-16 second-hand, scrie agenţia bulgară Novinite, citând postul de radio Darik. Din cauza problemelor financiare, guvernul bulgar a luat în calcul cumpărarea unor avioane americane uzate împreună cu România. Până acum, doar comandantul armatei bulgare s-a exprimat în favoarea cumpărării unor avioane noi.Potrivit directorului Saab, Daniel Boestad, costul de întreţinere a avioanelor Gripen este mai mic, iar echipele de tehnicieni pot fi şi ele mai reduse numeric în comparaţie cu avioanele F-16 sau actualele MiG-29 ale aviaţiei bulgare. “Pentru că avioanele second-hand au ajuns deja la limita perioadei de exploatare, Bulgaria va trebui să înceapă procedurile de achiziţionare a unor avioane de vânătoare în următorii ani”, a spus Boestad, adăugând că a cumpăra avioane la mâna a doua este un lucru riscant şi scump.

Până acum, Ungaria şi Cehia au semnat contracte pentru avioanele Gripen. Ungaria a achiziţionat în leasing 14 JAS 39 Gripen pentru 638 de milioane de euro. Acelaşi lucru l-a făcut Cehia, care a plătit 68 de milioane de dolari pentru fiecare dintre cele 14 avioane achiziţionate. 

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.