Vineri, 28 martie, a bătut foarte tare vântul, toată ziua, aducând o producție record de energie eoliană. Din datele Transelectrica, peste 2.400 MW s-au produs în fiecare oră, s-au adăugat 3-400 MW solari, ajungând la aproape 3.000 de MW producție din regenerabile.
În aceste condiții, am avut exces de producție de energie și am fost toată ziua net exportator. Pentru că energia regenerabilă este cea mai ieftină, fiind subvenționată de toți consumatorii români, prin sistemul certificatelor “verzi”, pleacă imediat pe piața mai scumă, din vecini, unde există și cerere. Practic, exportăm subvenție.
Aceasta este o situație rară, pentru că presupune un cumul de factori, respectiv un consum intern relative redus și exces de producție de regenerabile. În general, însă, așa cum arată datele Transelectrica pe un an și cele ale ANRE, România este net imporator de energie electrică. Ba chiar, această situație a evoluat, în anumite perioade către episoade dramatice, așa cum a fost, zile la rând, în iarna trecută, când gerul extrem a dus la importuri nete instantanee și de peste 3.000 de MW, la maximul posibil al rețelei. La fel a fost și în vara trecută, când canicula a adus aceleași importuri nete.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, nu se exprimă atunci când SEN este la limită, cum a fost pe ger și caniculă și când rețeaua abia mai făcea față la cantitatea de importuri pe care o efectuam, pentru că nu aveam încotro, dacă mai vroiam să ținem becul aprins. În schimb, imediat iese cu postări pe Facebook și comunicat atunci când avem producție mare în regenerabile și export(de subvenție, așa cum am spus), justificând parcă presupusa eficiență a SEN.
Potrivit acestuia, mixul de producţie era echilibrat, vineri, cu peste 31% energie eoliană, respectiv aproape 2500MW. Producţia hidro ajungea la aproape 2000MW, urmează nuclearul, cu 1300MW, şi gazul cu 1100MW. Tot energie în bandă vine de la termocentralele pe cărbune, peste 800MW. Apoi biomasă, 76MW, şi apare tot mai mult stocarea în baterii (acum 36MW), a precizat Burduja.
“Aici avem cu adevărat o revoluţie în desfăşurare: la început de 2024, aveam doar 14MWh, iar acum avem deja aproape 400MWh, o creştere incredibilă. Nu degeaba am pus la bătaie aproape 400 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru proiecte de investiţii pentru stocarea în baterii, care se adaugă la investiţiile susţinute integral din fonduri private. Doar în primele trei luni din 2025 au fost puse în funcţiune capacităţi de 132MWh, o performanţă excelentă”, a mai spun ministrul.
Astăzi, însă, 31 martie, Burduja nu mai zice nimic. Vântul nu mai bate – producție eoliană aproape de 0, avem soare cu nori, așa că nici energia fotovoltaică nu prea contează. În aceste condiții, chiar și cu una dintre cele mai mari producție hidro din ultimul an – 2.200 MW, tot suntem net importatori, cu 2.000 de MW necesarul de import instantaneu.
Suntem în această situație pentru că ne lipsesc cantități mari de producție de energie bandă, cum ar fi cea de la termo pe cărbune(s-au închis capacități de mii de MW, în special în mandatul fostului ministru, Virgil Popescu). În aceste condiții, suntem total la mâna vremii, însă acesta nu este un SEN stabil și nicidecum unul pretabil unei dezvoltări industriale. Industria are nevoie de energie livrată în bandă, pe termen lung, la preț predictibil. Nu este cazul acum, sub nicio formă.
Domnule ministru Burduja, aveți legătura!

					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Timpul de recuperate a investitiei facuta pentru casa ta in panouri solare, este cam la fel sau chiar mai mare decit durata de viata a panourilor. Se uzeaza inainte sau cam tot atunci cind ai recuperat investia.
Deci merita pe bani tai buni si munciti ?
asta sta mai mult in presa decat la serviciu. Bine, nici aici nu ar straluci prea mult.
Sursele certe de energie , sunt cele nuclear – termice , termice ( gaz , cărbune , păcură ) și cele hidro . In rest , sunt prosteli green deal bruxelleze .
La vara, daca va mai fi minstru, se va lauda cu energia fotovoltaica !