Bursa a scăzut şi marţi, cu 1,7%

Bursa a scăzut şi marţi, cu 1,72%, pentru a cincea şedinţă consecutiv, influenţată în principal de corecţiile pieţelor externe, însă variaţiile mai ample i-au determinat pe speculatori să reintre la tranzacţionare, astfel că lichiditatea a urcat la cel mai mare nivel din ultimele trei săptămâni. În ultimele cinci şedinţe indicele general al bursei, BET-C, a […]

De cotidianul.ro - Autor
Bursa a scăzut şi marţi, cu 1,7%

Bursa a scăzut şi marţi, cu 1,72%, pentru a cincea şedinţă consecutiv, influenţată în principal de corecţiile pieţelor externe, însă variaţiile mai ample i-au determinat pe speculatori să reintre la tranzacţionare, astfel că lichiditatea a urcat la cel mai mare nivel din ultimele trei săptămâni. În ultimele cinci şedinţe indicele general al bursei, BET-C, a […]

Bursa a scăzut şi marţi, cu 1,72%, pentru a cincea şedinţă consecutiv, influenţată în principal de corecţiile pieţelor externe, însă variaţiile mai ample i-au determinat pe speculatori să reintre la tranzacţionare, astfel că lichiditatea a urcat la cel mai mare nivel din ultimele trei săptămâni.

În ultimele cinci şedinţe indicele general al bursei, BET-C, a coborât cumulat cu 3,48%.

Cele mai multe acţiuni de la BVB au deschis ziua de marţi la preţuri în scădere, puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare introducând ordine pentru volume reduse, la preţuri sub referinţă, ca urmare a corecţiilor înregistrate de bursele externe.

În a doua parte a şedinţei, scăderile pieţei s-au accentuat, odată cu accelerarea corecţiilor înregistrate de marile burse europene.

Investitorii care au realizat operaţiuni cu acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au reacţionat mai vizibil la scăderile pieţelor internaţionale. Cotaţiile acestor titluri au coborât în medie cu 2% încă de la deschidere, iar ordinele de vânzare au dus preţurile din ce în ce mai jos. Punctul minim al indicelui BET-FI a fost atins în jurul orei 15:30, când acţiunile SIF-urilor au dus indicele cu 5,04% sub nivelul de la finalul sesiunii anterioare.

Ulterior, presiunea la vânzare s-a diminuat, astfel că acţiunile SIF-urilor au încheiat ziua cu o corecţie în medie de 3,36%.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în scădere medie de 1,91%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,27% sub referinţă.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 2,43%.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.