
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu pierderi cuprinse între 0,34% şi 0,82%, cel mai afectat fiind indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB.
Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 24,67 milioane lei (6,03 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 8,73 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 2,15%, la 0,5450 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,82%, până la 5.734,52 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,78%, ajungând la 3.405,11 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 0,80%, până la 24.892,50 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 0,71%, la 11.686,05 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,64%, până la 534,86 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 0,34%, ajungând la 797,83 puncte.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.