
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi compania Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, au anunţat miercuri că vor participa, săptămâna viitoare, la Bursa din Londra, alături de Ministerul Economiei şi 10 companii listate la BVB, la întâlniri cu 60 de fonduri de investiţii.
Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Valentin Ionescu, a declarat: „Bursa din România, împreună cu Franklin Templeton şi Ministerul Economiei, precum şi alte 10 companii importante de pe bursă – cum ar fi SIF-urile, Transelectrica, Petrom – vor participa la un road show la Londra, cu 60 de fonduri de investiţii. Ministerul Economiei va prezenta companiile pe care intenţionează să le privatizeze, iar BVB va prezenta piaţa de capital din România”.
Companiile vor avea întâlniri individuale cu fondurile de investiţii prezente la evenimentul organizat la Bursa din Londra, denumit „Romanian Day”, a mai precizat Valentin Ionescu.
Managerul de fond al Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, a spus: „Vom merge pentru a promova Fondul Proprietatea, inclusiv piaţa românească de capital, pentru a atrage investitori străini. Majoritatea fondurilor care vor participa la evenimentul de la Londra vor fi cele europene.”
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.