Cad capete după eliminarea de la EURO. La alții

Rusia a fost eliminată de la Euro 2016, după ce a pierdut categoric și ultimul meci din faza grupelor, contra Țării Galilor, scor 0-3, terminând Grupa B pe ultimul loc, cu un singur punct.

Leonid SlutskiSlutski nu a mai așteptat nicio analiză din partea Federației Ruse de Fotbal și și-a anunțat demisia de la cârma primei reprezentative, transmite Digi Sport. Antrenorul celor de la CSKA Moscova (a pregătit în paralel și echipa de club și naționala) n-a mai așteptat nici măcar să se întoarcă la Moscova și a profitat de conferința de presă, de la finalul partidei de la Toulouse, pentru a le transmite jurnaliștilor că renunță.

”Vreau să-mi cer scuze fanilor prezenți pe stadion, dar și celor din Rusia pentru prestația noastră din acest meci și de la întreg turneul final. Îmi asum această responsabilitate. Am avut suficient timp pentru a căuta cei mai potriviți jucători, iar dacă nu am făcut cum trebuie asta, atunci este doar vina mea. Trebuie să vină altcineva și să preia naționala, mai ales că turneul final de peste doi ani va fi la noi, în Rusia”, a spus Slutski.

Slutski, care a preluat reprezentativa Rusiei în august 2015, a câștigat toate meciurile din preliminarii, a calificat echipa la Euro și părea o soluție foarte bună pentru națională.

O situație similară se întâmplă și la naționala Ucrainei.
Partida din această seară, de la Marsilia, contra Poloniei, va fi ultima pe banca naţionalei Ucrainei pentru Mihail Fomenko. Antrenorul şi-a anunţat demisia după eşecurile contra Germaniei şi Irlandei de Nord, care au compromis şansele de calificare ale ucrainenilor în optimile de finală.

„Ce sens mai are să continuu, după ce am ratat obiectivul stabilit pentru acest turneu?”, a fost declaraţia lui Fomenko pentru un post TV.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.