Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar

După ce avocații săi au depus contestația la Judecătoria Sectorului 1, magistrații i-au trimis acasă o citație prin Poliție, însă agenții nu l-au găsit la locuința din

De B C
Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar

După ce avocații săi au depus contestația la Judecătoria Sectorului 1, magistrații i-au trimis acasă o citație prin Poliție, însă agenții nu l-au găsit la locuința din

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar, măsură pe care o are în dosarul în care este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

După ce avocații săi au depus contestația la Judecătoria Sectorului 1, magistrații i-au trimis acasă o citație prin Poliție, însă agenții nu l-au găsit la locuința din Buftea.

‘În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Buftea au îndeplinit procedura de citare a unei persoane, la solicitarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Având în vedere că nicio persoană nu a fost găsită la domiciliu, polițiștii au procedat, conform normelor legale în vigoare, la afișarea unei înștiințări, cu privire la citația în cauză’, a transmis vineri IPJ Ilfov.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus miercuri sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Conu Jorj n-a facut mai nimic in viata lui, dar de contestat a contestat cat ptr 100 de candidati la presedintie.
    O sa iasa la pensie ca un contestator fruntas……[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.