Călin Georgescu, un nou mesaj. ”Tot ceea ce se întâmplă este un abuz„ (video)

Călin Georgescu a ajuns, miercuri la controlul judiciar,

De L.V.
Călin Georgescu, un nou mesaj. ”Tot ceea ce se întâmplă este un abuz„ (video)

Călin Georgescu a ajuns, miercuri la controlul judiciar,

Călin Georgescu a ajuns, miercuri la controlul judiciar, la Poliția Ilfov, unde a fost așteptat de sute de susținători. 

„Am venit de atâtea ori aici că ar trebui bulevardul acesta să se numească Călin Georgescu. Fără umor, se alege praful de tragedie. Am un mesaj pentru poporul român. Vreau să le mulțumesc ca sunt de fiecare dată prezenți, îmi dau seama că nu este un lucru foarte simplu, îmi dau seama că suferă, știu prin ce trec prin aceste umilințe, mai ales cu acest regim fanariot care a impus jug de taxe și impozite peste poporul român.

Conștientizez că atât cei din țară, cât și cei din străinătate suferă și că nu este foarte simplu să facă față acestor abuzuri făcute de cei care se apără pe ei și nu apără poporul român. Consider că guvernul actual manifestă un dispreț nemăsurat față de viața umană, la tot ceea ce se întâmplă astăzi și fiecare acțiune a lor, economică sau politică, este dezarticulată și este la limita penală a incompetenței. Consider că tot ceea ce se întâmplă este un abuz, că ei provoacă… prin acest abuz demonstrează o putere care devine…

Au luat tot răul și l-au transformat într-un sistem opresiv și au făcut din putere o maledicție, așa încât lumea pe care ei o impun poporului român este un țarc, iar eu doresc poporului român tot universul. Asta e diferența. De aceea eu spun românilor: NU vă temeți! Fiți statornici în credință nelimitată, rugăciune, pentru că Dumnezeu va lucra pe acest temei al jertfei. Sunt convins că adevărul va ieși la suprafață foarte curând pentru că această rețea malefică care a dus la lovitura de stat din 6 decembrie va fi făcută public, este bine documentată și foarte curând va fi prezentată poporului român. Am convigerea că acest imperiu colonial se va duce la lada de gunoi a istoriei.

Pe de altă parte, trecem prin momente de mare încercare. E o sită care cerne la rândul ei permanent azi, una din ce în ce mai deasă, care a ajuns deja la farisemsul și viclenia politică și la cei vechi, și la cei mai tineri. Foarte curând se va deconspira această meserie care înseamnă doar combinator politic. Pe de altă parte, vă spun așa: Nu vă fie frică că ați eșuat, dar să vă fie frică că nu îndrăzniți să trăiți liberi. Poporul român este o civilizație, e un popor măreț, care nu va acceptă să trăiască în umilință, reguli false și minciuni, așa încât sus inimile! Vă mulțumesc!”, a spus Călin Georgescu.

Instanța a decis  marți să prelungească controlul judiciar cu 60 de zile  în cazul lui Călin Georgescu.

Magistrații au respins ca nefondată contestația formulată de Călin Georgescu împotriva primei hotărâri.

La ieșirea din Tribuna, fostul candidat la președinție a declarat, printre altele, că ”administrația Trump a văzut și a notat tot ce s-a întâmplat în România, începând cu data de 6 decembrie, a notat toate abuzurile care s-au făcut și se fac asupra mea, asupra poporului român. Cu siguranță a constatat confiscarea statalității României de către Macron și, cu siguranță, toate aceste lucruri nu vor rămâne fără consecințe la adresa celor responsabili”.

Georgescu a mai spus și că ”poporul român este stăpân pe el însuși și va cuceri lumea prin noblețe, prin genialitate și în special prin ceva rar – prin iubire. Va fi un neam călăuză”.

”Sigur că nu există biruință fără cruce și adevăr fără suferință. Dar constat că s-a făcut o selecție inversă în acest zeci de ani, cum spunea Mihai Eminescu, față de situația pe care o avem în țară. Însă, suntem într-un moment, o altă etapă a vieții în lume și asta este foarte important, chiar dacă nu o vedem încă. Eu vă spun că vom privi lucrurile total diferit, vom vedea altceva și vom constata că scopul vieții este total diferit față de ceea ce știm. Ține de sincronicitate și sigur că timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor. Legat de ceea ce văd aici, în România este cu siguranță clar că nu atât sistemul s-a devoalat și și-a arătat fața hâdă, ci poporul român, trezit în conștiință, a acceptat să-l vadă, a ales să-l vadă. Și-l vede fără ură, să știți, îl vede însă decis ca drumul poporului român să și-l asigure singur, fără intervenția sistemului. Poporul român este hotărât să-și decidă drumul singur. Și se vede acest lucru, pentru că sistemul se teme de iubire și poporul român răspândește și împărtășește iubire. Sistemul se ferește de iubire și îi este teamă de iubire, pentru că unitatea este adevărată forță a poporului român.

Sunt convins că speranța este din ce în ce mai mare și ea se transformă în nădejde creștină. Există un filosof american, care spunea că la nevoie îți vinzi hainele, dar în niciun caz principiile, în niciun caz convingerile. Și eu vă garantez că administrația Trump a văzut și a notat tot ce s-a întâmplat în România, începând cu data de 6 decembrie, a notat toate abuzurile care s-au făcut și se fac asupra mea, asupra poporului român. Cu siguranță a constatat confiscarea statalității României de către Macron și, cu siguranță, toate aceste lucruri nu vor rămâne fără consecințe la adresa celor responsabili.

Vă spun așa, speranța și convingerile și principiile poporului român fac din el o prezență istorică imposibil de oprit. Sigur că sunt greutăți, sunt solidar cu toți cei care le au în această țară, de aceea am spus că România este condusă de patocrație și asta e realitatea. Însă, cu siguranță că trebuie să dăm dovadă de încredere, de optimism zâmbitor, un zâmbet care nu mai poate să apună niciodată și să ne aducem aminte ce spunea Nicolae Bălcescu, că viața nu merită trăită dacă este trăit în genunchi, sub nicio formă. Și vă spun așa: poporul român este stăpân pe el însuși și va cuceri lumea prin noblețe, prin genialitate și în special prin ceva rar – prin iubire. Va fi un neam călăuză’, și-a încheiat discursul fostul candidat la prezidențiale”, a conchis Georgescu.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Am o intrebare pentru sustinatorii lui Calin Georgescu :
    ” Ce a facut bun pentru Romania acest om pana acum „? Ce realizari are sau a avut ?
    La dat din gura – beton .
    La realizari – zero , la 62 de ani este doar lector la Politehnica Bucuresti , sucursala Targoviste !
    Era o vorba : apa , aerul si fraierul !
    Valabila si acum .

    1. Mai bine te-ai intreba ce au facut bun politicienii „proeuropeni”.Georgscu &co nu au fost la guvernare !

    2. TzaCalin Drojdiescu este un escroc ex clus ca-candidat la orice alegeri, definitiv. Adica este un minuscul zero, spre deosebire de Csalash care este un mare zero !

    3. Nu a fost la guvernare. Hoții dvs. au condus,se vede. Aveți probleme cu percepția lucrurilor,e grav,mergeți la medic

  2. Sistemul știe ca Poporul român unit sub conducerea lui C.Georgescu este o forță care nu poate fi înfrunta.

    1. „Poporul român unit sub conducerea lui C.Georgescu este o forță”

      16 milioane de romani cu drept de vot n-au votat cu escrocul tau. Lasa bautura !

  3. din păcate, din nou are dreptate: Tot ceea ce se întâmplă este un abuz; un abuz incalificabil, grotesc. Unicul lucru care rămâne ca întrebare este care va fi următorul abuz? (deja sunt obișnuiți să facă doar răul)

  4. Ma mir cum de atata lume s-a lasat pur si simplu prostita de sarlatanul asta.
    Si vad cu stupoare ca nici acum foarte multi nu s-au lamurit de pulifriciul ăsta.

    1. Si de ce ma rog e sarlatan Georgescu si nu cohorta de politicieni de la conducerea tarii ?
      Cine pe cine, practic ,a mintit ?

  5. „maledictie” nu exista in lb.romana. Geniile si prostii inventeaza cuvinte. Aici nu-i vorba de vreun geniu.

    1. … cuvantul „maledictie” exista in limba romana; Georgescu l-a folosit in context cu sens de: Blestem, nenorocire, fatalitate. Oameni ca tine au dus RO unde este astazi, vai amarul vostru! Cum poti scrie cu non-salanta o asemenea aberatie fara sa clipesti?

  6. Ferească Dumnezeu în ce hal și ce caracter infect, ce răzbunător și ce mincinos a ajuns Ponta! Acest individ Ponta, nu demonstrează altceva decât că e frustrat, e purtător de karma negativă și, pentru că nu poate să trăiască karma cu poporul sa ii fie mai bine lui, se răzbună prin minciuni și învinovățiri aiurea. A luat-o grav pe arătură acest caracter infect, nu mai e pe linia propriului destin constructiv în bine pentru ceilalti.

  7. intr-o atmosfera de circ desantat,gradatul de la DIE a recitat din Geneza 50:20 sa mearga la lingureaua mediei,care asteapta cu gura cascata zicerile gurului
    Vorva Lapusneanului; prosti dar multi!

  8. „unde a fost așteptat de sute de susținători.”

    A inceput sa imparta coliva, ca la Navalnyi ?

  9. Bai, cu cat va duceti acolo sa latrati, ii prelungiti controlul judiciar. Iadul e pavat cu bune intentii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.