Camera de Comerț Americanã în România (AmCham România) a luat act de intenția Guvernului României de a adopta Proiectul de lege privind amnistia fiscalã conform căruia persoanele fizice, persoanele juridice, ONG-urile, PFA-urile și companiile aflate în insolvențã care înregistreazã la 30 septembrie datorii la bugetul de stat ar putea fi scutite de penalitãțile de întârziere aferente dacã achitã pânã la 31 martie 2016 obligațiile principale de platã, potrivit unui comunicat AmCham, potrivit Bursa.
AmCham România salutã intenția Guvernului de a aplica aceastã mãsurã fiscalã tuturor contribuabililor, fãrã discriminare, dar trage un semnal de alarmã cã o mãsurã de anulare a penalitãților de întârziere datorate și neachitate la 30 septembrie 2015, neînsoțitã și de o mãsurã de stimulare fiscalã a contribuabililor care plãtesc la timp, nu va avea afectele necesare accelerãrii conformãrii voluntare, potrivit AmCham.
Dimpotrivă, membrii AmCham România considerã că absenţa unei astfel de măsuri de stimulare fiscală încurajează perpetuarea distorsiunilor în comportamentul contribuabililor în ceea ce priveşte plata la termen a obligaţiilor fiscale ce le revin.
Membrii Camerei de Comerț Americane în România reconfirmă angajamentul de a colabora cu toate părțile implicate pentru a realiza o reformă durabilă a cadrului legislativ fiscal, în vederea creșterii gradului de conformare voluntarã.