Elena Băsescu, europarlamentar pedelist – membru al Partidului Popular European, conduce detaşat, cu 1157 de voturi în Cotidianul Top 10: Politicieni agramaţi şi incoerenţi. Celebru pentru exprimările sale publice, pesedistul Marian Vanghelie s-a plasat abia pe locul al doilea dar la o enorm de mare distanţă de mezina şefului statului român. Liderul PSD Bucureşti a obţinut, în cadrul sondajului de opinie on-line iniţiat de cotidianul.ro, mai puţin de jumătate dintre voturile domnişoarei Băsescu.
Deşi nu este posesorul vreunei licenţe şi cu atât mai puţin al vreunui masterat precum distinsa europarlamentar PDL, colegul dumneaei de la Parlamentul European, Gigi Becali a ocupat abia locul al treilea, cu numai 281 de voturi. Adică sub o treime din voturile obţinute de titrata posibil viitoare soţie a fiului lui Bebe Ionescu, prietenul celebru al ministrului Adriean Videanu.
Pe locul al patrulea se află celebrul „general Gabi de la manutanţă”, cum este numit cu duioşie ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, un asiduu susţinător al lui Traian Băsescu.
Au mai obţinut: Eugen Nicolicea – 23 de voturi, Daniel Oajdea – 8, Alin Popoviciu – 22, Gheorghe Ştefan (Pinalti) – 25, Aura Vasile – 50 şi Cristian Rizea – 18.