Campionatul Germaniei, mai tare decât Champions League

7 derby-uri în această rundă. Borussia Dortmund, într-o criză fără precedent în Germania. Galatasaray pierde la scor în faţa unei debutante în Super Lig. Cum s-a „mişcat” tabela de marcaj la un meci cu 9 goluri. Ce au făcut românii din Europa.

Bune în Europa, modeste în campionat

Germania are 4 echipe în Liga Campionilor. Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen şi Schalke 04. După 3 etape, linia de clasament a echipelor germane este următoarea: 12 9 2 1 29 – 8 29p. O linie de clasament net superioară echipelor din Spania şi Anglia, care au intrat şi ele în competiţie cu câte 4 echipe. 22 de puncte au acumulat echipele spaniole şi 18 puncte cele engleze. Bayern şi Borussia au punctaj maxim şi sunt ca şi calificate, Schalke şi Bayer au de asemenea şanse mari să prindă primăvara Ligii Campionilor. Totuşi, dacă ne uităm la poziţiile din clasamentul intern, credem că exceptând pe Bayern Munchen, celelalte 3 au un comportament mediocru spre foarte slab. Bayer este pe locul 5, Schalke este pe 12, iar Borussia este pe 15. O parte din punctele obţinute de cele 3 au fost fie norocoase, fie au necesitat eforturi foarte mari. Oricum, în Ligă, cele 3 au făcut meciuri excelente şi pare inexplicabil parcursul modest din campionat, deşi niciuna nu se poate plânge că stă prost la capitolul loturi (poate Schalke ar putea să invoce numărul mare de accidentaţi). Ţinând cont că nu este vorba de un caz izolat, trebuie să tragem concluzia că Bundesliga este o competiţie mai tare decât Liga Campionilor. Şi mai venim cu un argument: Borussia are în ligă 2-0 cu Arsenal (acasă), 3-0 cu Anderlecht (deplasare), 4-0 cu Galatasaray (deplasare), dar în campionat are o evoluţie catastrofală.

Derby-urile rundei

Real Madrid – FC Barcelona: 3-1 (1-1)

Manchester United – Chelsea Londra: 1-1 (0-0)

Levski Sofia – CSKA Sofia: 0-3 (0-2)

Anderlecht Bruxelles – Standard Liege: 0-2 (0-0)

Borussia M’gladbach – Bayern Munchen: 0-0

Olympique Lyon – Olympique de Marseille: 1-0 (0-0)

Olympiacos Pireu – Panathinakos Atena: 1-0 (0-0)

  • El Clasico din această toamnă nu a fost unul care să rupă gura târgului. Oaspeţii au început mai bine, au deschis scorul, după care Realul s-a masat în terenul advers şi a rămas acolo până în final. În minutul 61 tabela era deja închisă. Destul de discret debutul lui Luis Suarez.
  • Primul derby pentru Louis van Gaal la „United”. Fără Rooney (suspendat) şi cu un Di Maria sub nivelul său obişnuit, gazdele au fost vioara a doua în faţa lui Chelsea, echipă pe care foarte mulţi deja „scriu” campioană în 2015. Londonezii au controlat tactic jocul, au condus pe tabelă, dar au fost egalaţi în minutul 90+3, la singura fază în care apărarea s-a bâlbâit şi i-a permis lui van Persie să înscrie, după două mingi scoase in extremis de Courtois.
  • După 30 de ani, Borussia M’gladbach – Bayern Munchen este din nou un derby în 1Bundesliga. Lucien Fabre a preluat Borussia în ianuarie 2011, când nimeni nu-i mai dădea vreo şansă să scape de la retrogradare, a reuşit minunea, şi din toamna aceluiaşi an a readus-o în postura de echipă de top a Germaniei. Acum, este singura echipă care se ţine de Bayern. Duminică, deşi oaspeţii au dominat două treimi din joc, gazdele au avut cele mai mari ocazii de a înscrie, dar portarul Neuer i-a salvat pe bavarezi.
  • Celelalte 4 derby-uri ale rundei s-au încheiat cu rezultate normale, poate în Franţa se aştepta la mai mult de la Marseille, care în acest moment conduce în clasament şi demonstrează că o poate detrona pe PSG.

Surprizele din weekend

Borussia Dortmund – Hannover 96: 0-1 (0-0)

FC Liverpool – Hull City: 0-0

Sporting Braga – Benfica Lisabona 2-1 (1-1)

Jagodina – Partizan Belgrad: 1-0 (0-0)

Basaksehir – Galatasaray Istanbul: 4-0 (2-0)

  • Borussia Dortmund are cel mai catastrofal început de campionat din ultimii 40 de ani. Linia de clasament: 2 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri. În ultimele 6 etape, Borussia are un egal şi 5 înfrângeri, dintre care două pe teren propriu, ambele în faţa unor echipe aflate şi ele în suferinţă. Borussia se află la un punct de locul care duce la baraj şi la 2 puncte de primul loc retrogradabil. Cu toate că se afla în stare de criză, nimeni nu credea că galben-negrii pot pierde în faţa unei echipe care venea după un 0-3 acasă cu celalaltă Borussie şi un 0-4 în deplasare cu Bayern. Şi totuşi, surpriza s-a produs. Pentru Borussia urmează acum meciul cu Bayern în deplasare, iar toată lumea se întreabă dacă meciul mai poate fi catalogat ca derby.
  • Aşa cum de la Borussia se simte enorm plecarea vârfului Robert Lewandowski, aşa şi la Liverpool, golul lăsat de Suarez nu poate fi umplut. „Cormoranii” se află deja la 9 puncte de lider şi este greu de crezut că mai pot spera la titlu. Dar când faci egal cu Hull pe teren propriu, nu ai voie să te gândeşti la titlu nici măcar în vis.
  • Galatasaray a reuşit „performanţa” să piardă la un scor neverosimil în faţa unei noi promovate în Super Lig. Oaspeţii au avut în teren cel mai bun „11” posibil, dar au cedat în faţa unei echipe de anonimi.
  • Partizan Belgrad, după victoria de săptămâna trecută contra eternei rivale, Steaua Roşie, avea 8 victorii din tot atâtea partide. Jagodina se afla la un punct de locurile retrogradabile, şi un egal cu Partizan ar fi însemnat un miracol. A reuşit însă să dea marea lovitură şi a relansat campionatul.
  • Nici când în campionat nu străluceşte, un eşec al Benficăi cu Braga reprezintă o surpriză. În actuala ediţie de campionat însă Benfica a plecat ca din puşcă, şi avea până duminică 8 victorii şi 1 egal. Braga nu mai este de doi ani echipa abonată la locul 4 în campionat, iar victoria asupra „vulturilor” este una dintre marile surprize ale sezonului.

Masacrele săptămânii

Kalev – Nõmme Kalju: 0-7 (0-1)

En Avant de Guingamp – OGC Nice 2-7 (1-4)

FC Arouca – FC Porto: 0-5 (0-3)

Balikesirspor – Bursaspor: 0-5 (0-4)

FC Utrecht – PSV Eindhoven: 1-5 (0-3)

OFK Belgrad – Cukaricki Stankom: 0-4 (0-1)

SSC Napoli – Hellas Verona: 6-2 (1-1)

Dintre meciurile încheiate cu scoruri foarte mari, doar trei necesită comentarii, pentru că restul sunt… normale. În primul rând surprinde nu victoria în deplasare a echipei de pe Coasta de Azur, ci numărul mare de goluri. Nu doar pentru că Nice a înscris în 10 etape doar 9 goluri, ci şi pentru că în Franţa foarte rar o echipă, şi ne referim la cele din top 4, nu dă aşa multe goluri. În Serbia, OFK Belgrad este recunoscută prin faptul că ia greu gol. În campionatul trecut doar Steaua Roşie i-a dat 4 goluri, şi în alte două meciuri, dar în deplasare a primit trei goluri. Iar în ceea ce o priveşte pe Cukaricki, este la al doilea sezon în prima ligă şi la primul meci în care înscrie 4 goluri. Foarte interesant şi scorul de pe „San Paolo”. În primul rând pentru că suntem în Italia, unde toată lumea învaţă în primul rând să se apere. În al doilea rând pentru că Verona nu este echipă aflată la retrogradare, din contră, se afla chiar lângă Napoli, pe locul 8. Interesant este şi faptul că oaspeţii au condus cu 1-0, în minutul 67, au egalat la 2, după care a urmat dezastrul.

Meciurile „nebune” ale rundei

Eintracht Frankfurt – VfB Stuttgart: 4-5 (1-2)

Trabzonspor – Gaziantepspor: 4-4 (0-2)

  • Meciul de la Frankfurt este unul dintre cele mai spectaculoase din spectaculosul campionat german, iar evoluţia scorului este una halucinantă: 1-0; 1-3 (min.51); 4-3 (min.65), 4-5 (min.83). Este de mirare că până în minutul 90+3 nu s-a mai înscris vreun gol. De menţionat că în etapa precedentă Stuttgart a scos acasă in extremis un 3-3 după ce era condusă la pauză cu 3-0. Pentru „şvabi”, cele 4 puncte obţinute în ultimele două etape reprezintă o gură importantă de oxigen, pentru că în situaţia în care pe finaluri nu ar fi întors rezultatele, s-ar fi aflat pe locul 17, loc retrogradabil. Oricum, nu sunt deloc departe de zona periculoasă.
  • La Trabzon, gazdele au alergat în permanenţă după egalare. 0-2 la pauză, 1-3 şi 2-4 în minutul 67. Egalarea a survenit la ultima fază a meciului, în minutul 90+3, când Oscar Cardozo (de care Benfica s-a despărţit prea uşor) a înscris la o învălmăşeală din careul oaspeţilor.

Românii, pe stadioane din Europa

  • Alexandru Maxim (VfB Stuttgart) – 90 minute, 2 pase de gol, vs Eintracht Frankfurt 5-4 (deplasare)
  • Răzvan Raţ (PAOK Salonic) – 90 minute, vs Veroia 4-1 (acasă)
  • Cosmin Moţi (Ludogoretz) – 90 minute, vs Cerno More Varna, 2-0 (acasă)
  • Gabriel Torje (Konyasport) – 90 minute vs Kasimpaşa 0-2 (deplasare)
  • Sergiu Buş (CSKA Sofia) – 90 minute, 1 gol vs Levski Sofia 3-0 (deplasare)
  • Bogdan Stancu (Genclerbirligi) – 90 minute vs Fenerbahce 1-2 (deplasare)
  • Radu Ştefan (Lazio Roma) – 90 minute vs AC Torino 2-1 (acasă)
  • Liviu Antal (Genclerbirligi) – 13 minute, 1 gol, vs Fenerbahce 1-2 (deplasare)
  • Florin Gardoş (Southampton) – 1 minut, vs Stoke City 1-0 (acasă)
  • Constantin Nica (Cesena) – neutilizat, vs Inter Milano 0-1 (acasă)
  • George Puşcaş (Inter Milano) – neutilizat, vs Cesena 1-0 (deplasare)
  • Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspurs) – neutilizat vs Newcastle United, 1-2 (acasă)
  • Costel Pantelimon (Sunderland) – neutilizat, vs Arsenal Londra 0-2 (acasă)
  • Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina) – neutilizat, vs AC Milan 1-1 (deplasare)
  • Bogdan Lobonţ (AS Roma) – neutilizat, vs Sampdoria 0-0 (deplasare)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.