Canada îşi dublează sprijinul pentru Ucraina

Guvernul canadian a anunţat luni că îşi dublează ajutorul militar pentru Ucraina, care a depăşit deja pragul de un miliard de dolari canadieni (729 de milioane de euro), informează AFP.

„Acest ajutor militar suplimentar va permite sprijinirea ucrainenilor în timp ce ei îşi continuă lupta curajoasă împotriva invaziei ilegale a preşedintelui (rus Vladimir Putin), iar aceste noi sancţiuni vor exersa o presiune suplimentară asupra celor care susţin aceste acţiuni de război”, a declarat prim-ministrul canadian Justin Trudeau într-un comunicat.

Ottawa a impus de asemenea noi sancţiuni împotriva a 23 de responsabili ruşi. Printre aceştia se află „poliţişti şi anchetatori, procurori, judecători şi responsabili ai administraţiei penitenciare implicaţi în încălcări flagrante şi sistematice ale drepturilor omului la adresa liderilor opoziţiei ruse”.

Această listă cuprinde responsabili ruşi acuzaţi că au încălcat drepturile a doi opozanţi astăzi aflaţi în detenţie: Aleksei Navalnîi, lider al opoziţiei anti-Putin, şi Vladimir Kara-Murza, laureat al Premiului Vaclav Havel pentru Drepturile Omului în 2022.

Această nouă finanţare este menită „să ajute forţele armate ucrainene să-şi apere ţara împotriva invaziei brutale şi nejustificate a Rusiei”, se mai spune în comunicatul semnat de premierul canadian.

Congresul Ucrainean Canadian (UCC), grup comunitar ce reprezintă diaspora, a salutat acest anunţ, declarându-se „recunoscătoare pentru angajamentul continuu (al Canadei) în favoarea libertăţii Ucrainei”.

Fondurile vor servi pentru finanţarea de echipament militar, de echipament de supraveghere şi de comunicaţii, dar şi de carburant şi de material medical.

La nici două luni de la declanşarea războiului, guvernul canadian acordase Ucrainei un prim ajutor militar în valoare de 500 de milioane de dolari canadieni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. canada tru-deica tocmai a adoptat o lege care permite EUTANASIEREA COPIILOR IN SPITALE FARA ACORD PARENTAL a sa ne intelegem …poza cu satane. felicitari.

  2. Iar ii dau cu „invazia brutală și nejustificată”.
    Până se intipărește bine în mintea biZonului…?

  3. Premierul canadian „John Dandy” (in traducere „Nelu Frumosu”) Trudeau , le-a rezolvat pe toate „la intern”.
    Acum se ocupa numai de lucruri importante, cum ar fi afacerile externe.

  4. Moare Justin de nervi, fiindcă ăstiora nu le poate bloca conturile…

  5. @Eduard M?tZ ot CZernowitZ- „invazia brutală și nejustificată”.Pai cum ati dori sa se spuna:blanda si justificata?Armamentul occidental face diferenta.Rusii se fac de ras cu fiecare zi,moralul la pamant,recrutii fug de rup pamantul,Putin tot mai izolat pe plan mondial.Ce ziceti?Apoi unitatea si hotatrarea lumi civilizate pe care o abhorati este hotarator pentru alungarea orcilor din Ucraina.Cum nu vedeti asemenea avidente de bun simt?

  6. @ postacul de la 08:48
    De Acordurile Minsk ai auzit, postac ? Știi istoria lor ? Cine le-a garantat și cine nu le-a respectat ? De bombardarea civililor din Donbas timp de 8 ani pentru a fi alungați din casele lor ce zici ?
    De Legea Educației sau de Legea Popoarelor Autohtone știi ceva ?
    Înainte de a repeta ca un ? propaganda oficială, discuta cu un român din Ucraina, trolule !?

    • Lasa-l in pace, sa-si merite si el hrivnele(desi nu prea are ce face cu ele)pentru prodigioasa activitate desfasurata in numele propasirii lumii civilizate si salvarii victimelor invaziilor si anexarilor de tot felul.
      Ridicol!

  7. In baza caror conditii avantajoase canadei? De ce nu dau pe goarna si conditiile obligatorii?

  8. E normal ca doi dictatori sa aiva o relatie de respect reciproc si sprijin.

  9. Eduard-gogosi.Da-mi argumente .Daca esti in stare.Nu va vad bine troli dupa ce Banditul planetar va fi judecat si condamnat

  10. Oxi(uri)dentalii ( ciorapel colorat vrea sa fie băgat în seamă ) cer Rusiei să …capituleze !!! Și , cică , îi ” lasă” Crimeea ca zona …demilitarizată !! ( Te doare capu’ de asemenea propuneri ! Cea mai mare putere nucleară , cică , sa capituleze !!!) Oricum ,sunt poate doar ” știri” create de giurnalisti să aibă și ei pâine pe masă ! Nimeni nu știe ce e in mintea rușilor ( nu doar a lui Putin ) și de ce s- au retras de la Herson ( teritoriu trecut cf. Constituției la Federația Rusă ) ! Poate e o repetiție a Războiului Troiei , dar în condiții de …iarna nemiloasă ( de ce să- i omorâm noi , când iarna „încălzită” cu rachete își va face treaba in mod natural )! Și doar rachetele au raza lungă de acțiune ! Primăvara se numără …bobocii morți !

  11. Sărmanul gender canadian, se apleacă in fața lui doilametru,..Slugă, lichea regală,. nu poate pricepe, sau nu poate face altceva decât ce i se ordonă..Canadian liber bre,. Nenorocitul..

  12. @ postacul de la 10:06
    Ti-au dat urkanii, argumente, postace.
    Cu panoul „Basarabia e Ucraina” de la întrarea în Odesa. Cu desființarea școlilor românești începând din 2023. Nu ca ar mai fi prea multe…?

  13. Când îl preaslăvesc tr000lii URSSari pe „Putin”, corectorul îl reduce „Putin” la „Puțin”. Esențialul rămâne URSSarii se întorc și pleacă cu coada între picioare.
    Camioane încărcate cu WCuri și mașini de spălat prăduite sunt deja în Rusia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.