Când află Sorin Oprescu dacă scapă de arest

Tribunalul București se va pronunța vineri în cazul cererii primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Tribunalul Bucureşti a judecat, joi, cererea formulată de avocaţii lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv, măsură luată în 6 septembrie, cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită. Însă instanţa a amânat pentru vineri pronunţarea.

Conform DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului.

„Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar”, susține DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.