”Într-un discurs din 2012, premierul turc Ahmed Davutoglu, pe atunci ministru de Externe, a spus că zilele regimului sirian condus de Bashar al-Assad sunt numărate și că acesta va fi dat jos în câteva săptămâni sau luni. După aproape trei ani și jumătate, Assad este încă la putere, iar Davutoglu ține discurs emoționant după discurs emoționant despre soarta Siriei”, scrie pentru gatestoneinstitute.org Burak Bekdil, jurnalist la cotidianul secular Hurriyet, critic la adresa regimului Erdogan.
Turcia nu a reușit să conceapă o politică credibilă față de Siria iar acest lucru îi neliniștește pe liderii de la Ankara. Atât Davutoglu, cât și presedintele Recep Tayyip Erdogan au adoptat recent o retorică mai agresivă, dar mai puțin convingătoare, față de Siria. Noua retorică conține multe aspecte ale gândirii sunnite, amestecate cu iluzia măreției otomane.
Pe 22 decembrie, Davutoglu a declarat că ”teritoriul sirian nu este și nu va fi parte a scopurilor imperialiste ale Rusiei”. Este o ușurare să aflăm asta! Totodată, Davutoglu ar fi putut fi mai direct și mai onest și să spună că Siria nu face parte din țelurile imperialiste ale Rusiei, pentru că Ankara dorește ca ea să facă parte din țelurile pro-sunnite și neo-otomane ale Turciei.
Este evident că preocuparea lui Davutoglu nu este aceea ca un teritoriu vecin devine teatru de război sau aceea că războiul servește scopurilor imperialiste ale unei alte națiuni. Îngrijorarea sa este că teritoriul vecin ar putea deveni un teatru de război care să servească scopurilor imperialiste pro-șiite.
”Care este baza prezenței Rusiei în Siria?”, a întrebat Davutoglu. Rușii ar putea răspunde acestei întrebări: ”Lupta împotriva terorismului, în general, și împotriva ISIS, în special”.
Dar Davutoglu susține că Rusia lovește mai mult ”moderații” (a se citi criminali jihadiști, pentru a nu-i confunda cu barbarii care decapitează oamenii și apoi publică imaginile). Traducerea: Rusia lovește mai multe ținte islamiste și mai puține ținte ale ISIS.
O întrebare legitimă pentru premierul Turciei ar putea fi: Care este baza prezenței în Turcia a ”moderaților” islamiști – mai ales că știm că majoritatea luptătorilor ”moderați” nu sunt nici măcar sirieni. Potrivit poliției din Turcia, ei sunt în special uiguri din China, europeni și chiar unul din Trinidad Tobago.
Oare baza prezenței lor in Turcia să fie una religioasă? Ar putea premierul Davutoglu să spună Rusiei că ”moderații” sunt musulmani, iar Rusia nu este musulmană? Însă, pe această logică, ne-am putea întreba: ”Care este baza loviturilor aeriene ale coaliției conduse de SUA?”. De când sunt musulmani americanii, britanicii, francezii și germanii?
În gândirea turcă există o singură diferență între prezența Rusiei nemusulmane în Siria și prezenta aliaților nemusulmani în Siria – rușii nemusulmani amenință dezvoltarea în Levant a conflictului sectar pro-sunnit, pe când prezența aliaților nemusulmani ar putea să favorizeze acest conflict pro-sunnit. De aici și obiecțiile selective ale Turciei legate de actorii nemusulmani din Siria.
În 2015, președintele Erdogan a spus că nu înțelege ce face Rusia în Siria, din moment ce ”nu are granița cu Siria”. Potrivit acestei logici, Turcia nu ar trebui să facă nimic în teritoriile palestiniene, în Somalia, Egipt, Pakistan, Afganistan sau în orice alta țară cu care nu se învecinează și în care s-au manifestat impulsurile sale neo-otomane în ultimii ani. Potrivit acestei logici, Turcia ar trebui să protesteze împotriva oricărei intervenții în Siria a unei țări nemusulmane și, totodată, împotriva oricarei intervenții a unei țări ce nu se învecinează cu Siria, printre care Qatar sau Arabia Saudită.
În concepția imperială și nerealistă turcească, doar Turcia și țările care au ambiții regionale convergente cu cele ale Turciei pot avea dreptul de a modela sau remodela fostele teritorii otomane.
Asemenea gândire categorică nu se poate împăca cu dreptul internațional. Turcii și ambitiile lor imperiale au fost deja respinși de către Libia, Tunisia, Egipt, Liban, Siria și Irak. Iar aceste ambiții nu sunt binevenite în niciun fost teritoriu otoman care se află la vest de Turcia. Dar dacă, așa cum sunt programați să creadă islamiștii turci, ”legăturile istorice și geografice” dau drept unei țări străine să modeleze politica altei țări, atunci ce justificare mai bună pot avea rușii pentru politica lor post-imperială din Crimeea?
Când au câte un moment în care sunt distrași de la războaiele lor împotriva valorilor occidentale, a Vestului, împotriva Israelului, a evreilor sau a infidelilor, atunci islamiștii sunniți și șiiți din Orientul Mijlociu încep să poarte direct sau prin interpuși războaie subtile (dar nu atât de subtile pe cât cred ei) și ingenioase (dar nu atât de ingenioase pe cât cred ei). Și se acuză unii pe alții că promovează politici sectare. Liderii Turciei nu fac excepție.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.