Când mai e chemat Dragnea la instanță

Completul de la instanța supremă care judecă apelul în procesul lui Liviu Dragnea a stabilit ca liderul PSD să fie audiat pe data de 15 aprilie. Dragnea ar fi trebuit să se prezinte luni la ÎCCJ, însă avocatul a motivat că acesta este internat în spital.

Astfel, magistrații ÎCCJ au decis ca Liviu Dragnea să fie audiat la următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, adică pe 15 aprilie, la ora 11:00. Tot atunci va fi audiată de judecători și Olguța Șefu (fosta directoare a Direcției de Protecție a Copilului Teleorman), și ea inculpată în dosar. Luni în schimb au fost audiați toți cei cinci martori din dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Este vorba de dosarul în care Dragnea a fost condamnat vara trecută la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Un martor a declarat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că aproape 80% dintre salariaţii de la DGASPC Teleorman cunoşteau faptul că două angajate ale instituţiei lucrau de fapt la PSD Teleorman, însă nu comenta nimeni „de frică” să nu îşi piardă locul de muncă.

Martorul a mai spus că preşedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, cunoştea probabil situaţia celor două angajate.

Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman a relatat că, în noiembrie 2007, când a fost numită şefă la Resurse umane, i-a adus la cunoştinţă directorului general al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, că Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica (angajatele – nr.) nu se prezentau la serviciu.

„Lucram din 2002 la Direcţie. Auzisem vorbindu-se în instituţie că cele două nu veneau la serviciu. Alesu Floarea mi-a spus că se cunoaşte şi la CJ Teleorman această situaţie şi că nu este treaba mea. Afirm că 80% dintre salariaţii Direcţiei cunoşteau că cele două angajate nu veneau la serviciu. Se ştia că ele lucrau la sediul PSD şi probabil acesta era motivul pentru care nimeni nu reclama nimic. Nu spunea nimeni nimic pentru că toată lumea considera că preşedintele CJ Teleorman cunoştea situaţia şi probabil era dispoziţia lui ca cele două să lucreze la sediul PSD. (…) O dată pe an se punea în discuţie organigrama instituţiei, prilej cu care Alesu Floarea susţinea că a vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean. Afirmaţia anterioară reprezintă o bănuială a mea, pentru că foarte mulţi colegi de-ai mei erau membri ai PSD şi le cunoşteau pe cele două salariate care lucrau la partid”, a declarat Jenica Dumitru.

Întrebată cum a perceput teama din instituţie, aceasta a spus: „Am presupus că nu comentau de frică şi nu de dragul doamnelor Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica. Le era frică să nu-şi piardă locul de muncă”.

Și liderul PSD trebuia să fie audiat luni, însă nu s-a prezentat în fața judecătorilor, deoarece este internat în spital, potrivit apropiaților săi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Sunt „posesorul” unei hernii de disc capatata pe la 20 de ani si din cauza ei mi-am schimbat cariera (atata cat este!!).In momentele de criza nu puteam merge cu tramvaiul , vibratiile de la roti imi provocau dureri si preferam mersul pe jos.Au trecut multi ani , nu m-am operat , am dus o viata normala , purtandu-mi beleaua. Eu cred ca dl. Dragnea ar fi putut amana internarea in spital . Cum a rezistat pana acum cu discopatia sa , mai putea continua , fara sa fuga din fata chemarii in instanta.Nu vom avea alesi de calitate niciodata din moment ce exista traseismul in partide , fuga din fata justitiei , jalbele la CEDO s.a.m.d.Recent si elevii protesteaza fata de simularile programate si o parte a bifat la #foaia goala.Eu , in locul ministrului , as fi anticipat o asemenea posibilitate si as fi ordonat ca notele de la simulare sa fie trecute in cataloage.In acest fel revolutionarii lu’ peste ar fi inghitit in sec.Absentii nemotivati de la simulare sa fie taxati la fel cu cei de la #foaia goala.Carciumarul din Suceava a gasit si el un mod de a protesta , urmat fiind de multi , din multe localitati , inclusiv Dl. Presedinte Johannis.Dar in intelepciunea sucevenilor nu s-a gasit o solutie la „zidul mortii”. Poate ca va aparea de la vreun Flutur , desigur dupa ce aduce „Lumina Sfanta” de la Ierusalim.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.