Când scăpăm de ploi este întrebarea care se aude cel mai des în ultimele zile. Meteorologii anunță că vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor săptămâna viitoare, iar ploile vor fi mai frecvente în intervalul 17 – 20 aprilie şi după data de 25 aprilie.
În Banat, în primele trei zile, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, media maximelor fiind de 15…17 grade, iar a minimelor în jurul a 7 grade. Între 20 şi 24 aprilie temperaturile diurne vor creşte treptat, media celor maxime urcând de la 17 grade în prima zi, până în jurul a 20 de grade în ultima. În acest interval, media temperaturilor minime va avea variaţii între 5 şi 8 grade.
În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, maximele termice vor fi în medie între 18 şi 22 de grade, iar minimele, în medie, între 6 şi 10 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense între 17 şi 20 aprilie şi din data de 25 aprilie.
În Crişana, până spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor avea variaţii în jurul normelor climatologice din această perioadă, astfel că media temperaturilor maxime va fi între 15 şi 18 grade, iar a minimelor între 5 şi 7 grade. În zilele care vor urma se va încălzi uşor, astfel că maximele termice vor fi în medie între 17 şi 21 de grade, iar minimele termice, în medie, între 6 şi 9 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense în primele zile ale intervalului de prognoză şi după data de 24 aprilie.
În Transilvania, între 17 şi 22 aprilie valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar a minimelor va fi în jur de 6 grade. În intervalul următor se va încălzi uşor şi treptat, astfel că, în medie, maximele termice vor fi de la 16 la 20
de grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 8 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense între 17 şi 20 aprilie şi după data de 25 aprilie.
În Maramureş, vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, când, în medie, maximele termice vor fi de 15…17 grade, iar minimele de 4…6 grade şi uşor mai caldă în cea de-a doua, cu medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 18 şi 20 de grade şi ale minimelor între 5 şi 7 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 17 şi 20 aprilie şi după data de 24 aprilie.
În Moldova, media maximelor termice va fi mai scăzută decât în mod normal la această dată până în 21 aprilie şi se va situa, în general, între 12 şi 15 grade, apoi uşor mai ridicată şi va avea valori cuprinse între 17 şi 20 de grade. Minimele termice vor fi peste mediile climatologice specifice
datei şi se vor situa, în marea lor majoritate, între 6 şi 8 grade.
Temporar vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai intense şi mai frecvente între 17 şi 20 aprilie.
În Dobrogea, în prima parte a intervalului, media maximelor termice va fi între 13 şi 16 grade, iar a minimelor între 6 şi 8 grade, iar în cea de-a doua, în general, maximele termice vor avea, în medie, valori cuprinse între 15 şi 18 grade şi minimele între 7 şi 9 grade.
Probabilitatea mai mare pentru averse şi descărcări electrice va fi până în jurul datei de 21 aprilie.
În Muntenia, până spre finalul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi normale sau uşor mai scăzute decât în mod normal la această dată, iar media lor va fi de 15…16 grade. În intervalul următor vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar în medie, maximele termice, vor fi de 18…21 de
grade. Minimele termice vor fi în general mai ridicate decât cele specifice perioadei şi vor avea variaţii, în general, între 6 şi 8 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense până în jurul datei de 21 aprilie şi după data de 25 aprilie.
În Oltenia, valorile termice diurne vor fi, în general, în creştere, media maximelor având valori de la aproximativ 15 grade în primele zile, până spre 21 de grade în ultimele. Minimele termice vor avea în medie valori cuprinse între 6 şi 9 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense până în jurul datei de 21 aprilie şi după data de 24 aprilie.
La munte, în prima săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade, iar a minimelor între -2 şi 1 grad. În cea de-a doua săptămână se va încălzi uşor, astfel că maximele vor fi în medie între 8 şi 11 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade.
Temporar vor fi precipitaţii în fiecare zi, sub formă de ploaie, iar în prima săptămână, la altitudini mari şi lapoviţă şi ninsoare. Acestea vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice.
Anul trecut seceta,nu a fost bine,anul asta ploaie,nu e bine
Prostului nimic nu-i convine…
PS Si in luna mai ,tot ploaie,dar cum zice „Ploua in mai, ai malai”*Ucrainian:)))
Ce titlu idiot!
Doamne fereste! Si ne mai intrebam de acest nivel in RO?
De ce vreti sa scapati de ploi? De ce doriti seceta in luna aprilie si luna mai? Ploile in luna aprilie si mai sunt dorite de cetatenii intelepti! Daca ploile nu sunt acide, atunci plantele, animalele si oamenii au sanse de trezire la viata si la o crestere, dezvoltare frumoasa.De ce sa vrem seceta si saracie? Este o dorinta inconstienta si absurda!
Sa poata iesi rumanasii la iarba verde,sa urle manelele si sa posteze gratarele pe facebook..
Inzeamna ca a trecut seceta pedologica, ceea ce nu e rau.
Dupa cum ati observat, nu am avut prea multa zapada in iarna care a trecut.
Macar sa ploua. Dar ce te faci cu cocalarii ca le strica minivacantele
.
Multumim frumos pentru prognoza.Presedintele se bucura de soare si caldura.Poate ne aduce si noua…prostovanilor de romani ceva sa ne incalzeasca .Poate totusi …!