Liderul cubanez Fidel Castro declară, într-un interviu publicat luni, că preşedintele Nicolas Sarkozy este pe cale de a-şi pierde minţile atunci când vine vorba de expulzarea romilor din Franţa, relateaza AFP. Castro este cu atât mai îngrijorat cu cât Sarkozy este preşedintele celei de a treia puteri nucleare din lume şi spune că acesta „are o servietă cu codurile de lansare a celor peste 300 de bombe nucleare pe care Franţa le deţine”.
„Să presupunem că Sarkozy înnebuneşte, aşa cum se pare că se va întâmpla. Ce va face în acest caz Consiliul de Securitate al ONU cu Sarkozy şi servieta sa?”, se întreabă Castro.
„Are vreun sens moral şi etic să lansezi un atac împotriva Iranului, pe care îl condamnă pentru presupusa intenţie de a construi o armă nucleară? Unde este raţiunea şi logica unei asemenea politici?”, se întreabă Castro, pentru ca apoi să vorbească despre situaţia romilor din Franţa. „Ce se va întâmpla dacă extrema dreaptă franceză îl va obliga pe Sarkozy să aplice o politică rasistă, în contradicţie cu normele Comunităţii Europene. Consiliul de Securitate ar putea răspunde la aceste două întrebări?”
Fidel Castro a declarat recent că romii expulzaţi din Franţa sunt victimele unui „holocaust rasial”. Diplomaţia franceză a calificat drept inacceptabile aceste afirmaţii, care denotă „ignoranţa” lui Fidel Castro. „Oricum, faptul că domnul Fidel Castro se interesează în sfârşit de drepturile omului este cu adevărat revoluţionar”, a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.