Candidaţii rămaşi în cursa pentru preşedinţia Ucrainei – Petro Poroşenko şi actorul de comedie Volodimir Zelenski – s-au supus vineri unor teste antidrog, transmite AFP.
Poroşenko s-a prezentat vineri dimineaţa la cabinetul medical al Stadionului Olimpic din Kiev, unde i s-a luat o probă de sânge. Procedura a fost transmisă în direct pe pagina sa de Facebook, iar medicii au precizat că s-au prelevat şi eşantioane de păr şi o probă de urină, care vor fi analizate în patru clinici private şi publice.
Potrivit primelor rezultate anunţate „nu s-a descoperit nicio substanţă cu conţinut de droguri”.
„Absenţa oricărei dependenţe de alcool şi droguri la un candidat şi viitor preşedinte este o chestiune de securitate naţională”, a declarat Petro Poroşenko.
Testul menit să dovedească alegătorilor că niciunul din candidaţi nu este toxicoman sau alcoolic a fost impus de Zelenski drept condiţie pentru participarea sa la o dezbatere în direct cu actualul şef al statului, înainte de turul al doilea al alegerilor. O altă condiţie a fost organizarea evenimentului pe cel mai mare stadion din Kiev.
https://www.facebook.com/petroporoshenko/videos/2040523446057423/
Aia cu islamul beau pe furiș.
Da ce mana naibii au cu alcoolul care consumat moderat este benefic vor sa se converteasca la islam probabil… Chestia e multi oameni debiteaza prostii enorme si dupa ce beau apa rece!