Nu scăpăm de caniculă nici în această seară, aşa cum ne anunţaseră iniţial meteorologii.
Ei au decis ca avertizarea cod galben de caniculă emisă vineri şi valabilă pentru sâmbătă şi duminică să rămână în vigoare şi luni şi marţi, însă doar în jumătatea de sud a ţării.
„Vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, unde temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade. Tot în aceste regiuni indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, după orele prânzului”, arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în actualizarea avertizării iniţiale, emisă vineri.
În plus, meteorologii atenţionează şi asupra faptului că, de duminică după-amiază până marţi, în zonele de deal şi de munte ar putea apărea „manifestări de instabilitate atmosferică”.