Update: Cântăreața Sinead O’Connor, care a fost căutată de poliţie, după ce a fost dată dispărută, a fost găsită, potrivit unui comunicat al poliției din Wilmette. Aceasta nu mai figurează pe lista persoanelor dispărute sau aflate în pericol, arată sursa citată.
Poliţia din Illinois a anunţat luni că Sinead O’Connor, în vârstă de 49 de ani, a dispărut de duminică dimineaţă, la periferia oraşului Chicago.
„A fost declanşată o alertă de căutare pentru a ne asigura că persoana este în viaţă”, a declarat sergentul Michael Robinson.
Cântăreaţa ar fi plecat duminică dimineaţă cu bicicleta dintr-o localitate situată la periferia oraşului Chicago. Artista nu a dat semne de viaţă de atunci.
În noiembrie anul trecut, cântăreața irlandeză a încercat să își pună capăt zilelor, potrivit unui mesaj pe pagina sa de Facebook unde a scris că a luat o „supradoză” de droguri sau de medicamente.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare, cântăreața și-a exprimat atunci durerea că nu mai poate avea legături cu familia sa, din cauza unui „oribil lanț de trădări”.
„Am luat o supradoză”, se arăta în mesaj, fără a fi precizat dacă este vorba despre droguri sau medicamente.
„Nu există alt mod de a obține respect. Nu sunt la mine acasă, sunt într-un hotel, undeva în Irlanda, sub un alt nume (…) Dacă nu aș fi publicat asta, copiii mei și familia nici nu ar fi știut. Aș putea fi moartă de mai multe săptămâni fără ca ei să știe”, se mai arăta în mesaj.