Capete tatuate, și pe bulevard, și la Cotroceni!

https://www.presidency.ro/

Mai zilele trecute, m-am trezit în plin centru al Bucureștilor cu o pauză de o oră și jumătate. Fără cafenele și fără braserii deschise, nu mi-a mai rămas decît să mă delectez cu secvențele bulevardului Magheru. Anost și ponosit! Nimic mai mult. Fără vuietul traficului, mai că ar fi semănat cu o călătorie prin fostul Cernobîl! Drept pentru care mi-am agățat privirile numai pe fețele trecătorilor. Şi ei arată cum arată (în materie de îmbrăcăminte). Unii mai cenușii, alții mai țipători. Pensionarii și adulții îmbrăcați ca rușii, adolescenții și studenții, copie la indigo a nebuniilor americane de pe Instagram. Cam asta este strada.

La un moment dat, nu mi-am mai putut lua ochii de la silueta unei domnișoare cum numai în România poți vedea, mai ales la emisiunile de meteo. Televiziunile românești, bulevardiere și prostite de-a binelea, se luptă între ele pentru cele mai lungi picioare și pentru asistentele cu cea mai adîncă vale între sîni. Înaltă, subțire, cu păr lung, domnișoara făcea parte din categoria rarităților care duc faima româncelor la actorii și fotbaliștii euro-atlantici. Ce mai, o belețe cu mers provocator, cu glezne subțiri țîșnind ca focul din niște pantofi sport cu talpa groasă și translucidă, turnată sub forma unor cîrnăciori cabanos împletiți meșteșugit.

Să-i mănînci tălpile sau să le pui la fiert, nu altceva! Cît de frumosă era domnișoara, abia își tîra minunăţiile de catalige din cauza pantofilor ce păreau cu trei-patru numere mai mari decît delicatele-i piciorușe.”Adidașii” ca ”adidașii” (pe care mai scria cu litere de o schioapă și numele casei de modă) dar cînd a trecut pe lîngă mine și am întors capul după dînsa ca să-mi arunc o privire de adio, ce văd? Pe amîndouă gleznele duduii, sub pantalonul cu elastan, mulat ca o garnitură, scria ceva cu albastru.

-Ia te uită, ce duduia naibii! Tot ce-a citit și a scris la viața ei și-a trecut pe picioare! Să țină minte sau s-o recunoască iubitul în întunericul discotecii!

Om vesel și scăpat de prejudecăți, am făcut stînga-mprejur și m-am avîntat pe urmele provocatoarei bibliotecii umblătoare. Ce pași, ce mers, ce legănări! Mărturisesc că, în preama ei, Bucureștii mi se păreau luminoși și provocatori .Nu degeaba și-au tocat unii averile pe aici, au făcut și pușcărie și și-au nenorocit viața prin Romania!

În mica mea escapadă am renunțat la scrisul pe tricou, la eticheta din piele a pantalonilor și la marca poșetei, imprimată pe o plăcuță strălucitoare de crom. Ce inscripție poate fi trecută pe gleznele unei dudui cu un compas apreciabil, cu castile pe urechi și cu niște ochelari de soare mari ca frunzele de dovleac? Sunteți curioși nu-i așa?

În locul ei, ce v-ați fi scris pe braț? Sau pe piept? Dar pe spate sau pe burtă? Versuri? Pasaje din Biblie? O propoziție din Constituția Americii sau a României? Un citat din Cicero? Un banc sau o înjurătură? Mesajul era destul de banal. Pe stîngul scria:

-Fraierii le citesc!

Iar pe dreptul:

-Deștepții le mîngîie!

Aici mi s-a terminat benzina curiozității. Parcă era un banc sau un slogan tîmpit, scris cu graffiti pe zidul Universității.

Am zîmbit îngăduitor, cu gîndul la cîți ani o despart de apariția varicelor și la disperarea care o va cuprinde cînd va încerca să-și șteargă provocatoara lozincă. Cu gîndul la această scriere fără minte, am ajuns să mă întreb, dacă nu cumva domnișoara care se topea în mulțime spre magazinul Unirea mai are ceva înscris pe burtică sau pe fese, pe copase sau pe umeri.

Poate are un vers și în jurul buricului, mi-am zis eu cu gîndul la originile tatuajului. Pentru cine nu știe, tatuajul (atît de frecvent în filmele cu amer-indieni) vine de fapt din gîndirea sălbatică și reprezenta o formă de legătură a omului cu universul. La femei, tatuajul avea și rol decorativ, dar și de fecunditate. Petru Caraman susținea prin anii 1970 că fata împăratului din basmele românești, cea care este descrisă cu soarele în frunte și cu stelele pe umeri, ar reprezenta o imagine rămasă din tatuajul omului străvechi.

Greu de spus ce rol va fi judecat tatuajul în gîndirea săbatică. După toate analizele etnologilor, podoabele alcătuite din metale, oase, pietre sau din lemn și piele, pe lîngă rolul decorativ ar fi jucat și un rol magic în sporirea fecundității feminine, dar și de de protecție în fața forțelor malefice.

Cum a ajuns și cite schimbări de semnificație a suportat pînă la tancul de pe brațul soldatului roman, pînă la ancora de pe antebrațul pușcăriașul sau pînă la inima străpunsă de săgeată a îndrăgostitului care a uitat numele celei pentru care s-a înfierat singur? Nu știu ce rol au pantofii sport ca niște cărămizi și cu tălpi ca de șenilă sau de cîranați de glicerină, după cum nu înțeleg de unde această industrie nebună a inscripționării și mutilării corpului cu tot delul de desene și caricaturi, de scene sofisticate sau de nume și simboluri macabre. O modă în care modestele pretenții artistice fascinează și cuceresc prostia și naivitatea și le transformă în afacere și în etichetă de macho sau de starletă.

Nu știu cîți adulți, mai ales părinți de adolescenți și de tineri, vor fi izbutit să ducă pînă la capăt o discuție despre tatuaje. De regulă, capetele tatuate sunt mai goale decît cele nescrise. Deștepții nu au bagajul intelectual la vedere. Îl țin sub scăfărlie, nu pe umeri sau pe ceafă! Argumentele celor tineri, reduse de obicei numai la două -artă și libertate – nu rezistă nici pînă la baie, unde înscrisurile mai simple dispar și după primul săpun.

Să vină vremea celor care scriu opera numai pe pielea lor? Să vină pste noi academicienii făcuți pe Facebook și cu inele în nas și cu leduri pe frunte și la buricele degetelor? Trăznite vremuri ne mai așteaptă!

Post scriptum:

Faimoasa întîlnire de la Cotroceni privind împrumutul de 30 de miliarde de euro și încheiată cu refuzul categoric al lui Mugur Isărescu ar fi avut și o continuare. Rămași fără guvernator în încăperea cu microfoane, cele trei minți luminate ale poporului ajuns în rahat s-ar fi întrebat :

-Ce facem?

Si cel mai înțelept ar fi zis:

-Îi scoatem dosarul!

Şi de îndată au fost mobilizați toți slujbașii devotați sistemului, de la acoperiți, la gradați, de la CNSAS la TVR și pînă la trompeții de pe site-uri și din televiziuni.

Discuția a continuat și pe un alt subiect:

– Pe cine punem?
Si cele trei luminății întunecate ale României au zis:

-Pe Florin Georgescu, pentru că este acolo!

-Sau pe Lucian Isar, că ne sprijină și SRI și generalii din fosta Secutitate și toți admiratorii și iubiții Alinei Gorghiu!

-Sau pe Stolojan, că ne ascultă!

-Domnu prședinte! Dar la mine nu v-ați gîndit?

Întrebarea ar fi fost pusă de al treilea, adică de Vasile Cîțu-Mîțu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 25

26 de Comentarii

  1. hei , tatuajele fetelor sunt semnul pestilor , sa se stie cui apartine frumusetea. seamana cu marcajele vitelor in vestul salbatic .
    sa nu ne mai iluzionam .

  2. Fata ieșise la agățat. Cauta pe Magheru pe unul care sa știe sa citească. Cel cu mangaiatul era un substitut analfabet și trebuia cautat undeva mai sus.

  3. În vremuri de mult apuse, se tatuau frizerii, pușcăriași și marinarii ! Cât despre un demnitar care timp de 30 de ani a fost bun de prim ministru, candidat la președinție și guvernator al Băncii Naționale și acum se devoaleaza că a fost colaborator al securității, ce să înțeleg ? Ca abia acum s-a aflat ? Imposibil… Dacă e adevărat că a fost colaborator, înseamnă că a fost tot timpul șantajat când avea de luat decizii importante. Mizerabile vremuri trăim, dacă ne raportăm la decență sau moralitate !

  4. Domnule Nistorescu viitorul tarii e de aur!
    Daca reusesc si il pun pe Citu-Mitu ne vom satura de dobanzi negative musai cu doua cifre!Ne vom lua toti case si terenuri si ne facem oameni de afaceri!
    Daca reusesc si pun saltelistul presupun ca o sa vedem ce am vazut la ministerul finantelor-numai cataieli!
    Ar fi o varianta cu Florin Georgescu pentru ca primii doi cred ca nu stiu nici cat a uitat acesta!
    Romanii vor dobandi bunastare cu dobanda negativa!
    Si bietii romani vad inca o data pe buzunarele lor ce randamente bune pot aduce niste pasarici bine plasate!

  5. Nu! Chiar va rog sa analizati obiectiv aceste mod de viata, mod de a te pacali ca ai mai multa incredere in tine, ca asa e moda dinspre occidentali spre europa! Valabil este chiar „prostia si neincrederea in sine, oameni care nu vad un viitor pozitiv pentru ei=viitorii drogati”! In alte tari, daca nu ai tatuaje mari la vedere, pircinguri, nu esti angajat, prin tatuaje te poate recomanda sa ocupi un loc de munca(la fel cu lesbi, homo, sau sectantii”iehova”)! Cam asta e viitorul tineretului care este scapat din fraul educatiei si familiei, tineretul care vrea liberyatea extrema= gunoaie ale societatii care, cand se vor trezil la realitate, isi pun intrebari gen „ce e cu mine, ce caut eu in viata asta” si stteangul sau orice mijloc de autorazbunare, e alaturi de ei! Nu este discriminare sau jicnire, este o concluzie in urma celor vazute si auzite in multe grupuri dar nu in Romania!

  6. Sint curios cum o sa reactioneze astfel de oameni dupa ce o sa imbatrineasca, pielea se va cuta si nu va mai fi la moda tatuajul. Am vazut la plaja niste engleji, trecuti de prima tinerete, care aveau tatuaje, erau dizgratiosi (pt mine), grasi, cu pielea atirnind de batrinete,etc. Nici la tineri nu-mi plac tatuajele. Consider ca parintii i-au facut destul de frumosi, ca persoane, fara tatuaje

  7. Pentru acei naivi ingrijorati de soarta d-lui guvernator: Anul trecut parca, cand trebuia reinvestit in functie, multi politicieni pe care nu are rost sa-i amintesc se pronuntau impotriva d-lui guvernator. Apoi a aparut o stire cum ca s-a dat un telefon la Bucuresti si d-l guvernator a fost reinvestit in functie cu acordul celor care nu il mai doreau la BNR. Domnul Guvernator este membru marcant al Comisiei Trilaterale si al Clubului de la Roma. Daca telefonul nu a sunat inca la Bucuresti sa nu credeti ca nu va suna… sau cineva va face o deplasare, daca telefonul nu ajuta.

  8. sa inteleg ca pe fruntea lui citu scria „fraierii le citesc”?

  9. In niciun caz nu va fi pus Florin Georgescu.E posibil sa vina Isar, dar eu as paria pe Citu!E mult mai servil fata de finanta mondiala!

  10. Din nou Dl Nistorescu si-a manifestat din plin talentul beletristic care pt rasa analistilor mioritici e o adevarata raritate! De data asta cu un sarcasm plin de ingaduinta fata de piciorusele de gazala incorsetate in pantofiori de plumb si atat de nefericite ca le e dat cu toata zbaterea lor sa se intalneasca atat de rar. Dar ma intreb, ce o fi fost in mintea trecatorilor surprinzandu-i Dl Nistorescu privirile devoratoare atat de experimentate la senectute si totusi insetate de nou, de incursiunile erotice mentale ale unui adolescent zvapaiat dornic de cunoastere dotat cu o imaginatie sfredelitoare? Pacat ca a fost nevoit sa iasa din transa din cauza unui junghi si mai sfredelitor, gandul ca la Cotroceni putea sa i se naruiasca o Lume daca vechiul „colaborator” ar mai fi colaborat o data, „ca in tinerete”
    cand isi pietruia cariera! CNSAS ne-a demonstrat inca o data ca in Securitate ofiterii nu executau ordine militare, ei colaborand, un fel de „cooperare” in stilul Cucuvelei nationale…

  11. Dle Nistorescu e riscanta plimbarea pe Magheru, in timp ce admirati tatuajele „puicutelor” new-age, cade tencuiala de pe blocurile cu bulina. Cati tineri si tinere fara educatie au cazut in plasa jargonului si matritei capitalismului multiculti de consum! Cate tinere sunt luate in captivitate de interlopi si folosite pe post de „Udrea-de-consum”, cu voie de la „politie”…Bucurestiul este deja un oras apocaliptic, iar emanatii, politrucii si organele societatii post-comuniste au amplificat babilonia arhitectonica si culturala: a avut numai primari spagari,tigani,bisnitari, acum are o primarita ” turcita”…Unde e Bucurestiul arh.Doicescu, Bucurestiul lui Nae Ionescu, al lui Tutea, al lui Nichita Stanescu, al lui Pittis…?

  12. @ Stefan Eu as paria in continuare pe Isarescu pina cind va iesi din BNR cu picioarele inainte. Daca nu stiti ce inseamna Clubul de la Roma, Comisia Trilaterala, sau CFR ( Council for Foreign Affairs)aflati ca sunt cele mai puternice organizatii masonice care joaca pe degete si cele mai puternice guverne ale lumii.

  13. Ehee..Daca se suflica Lucovici oare ce citim? Pe stangul PeeeNeeeLeee si pe dreptul i love you baby Klausel.Asta om cu bun simt politic .

  14. mister Charlie cred ca ai dreptate , ceva ma intristeaza. unde este cominternul in toata povestea aceasta?
    Nu ma intereseaza Isar, citu-mitu, isarescu. Cred ca fac parte din acelasi aluat.Asa ca prefer Isarescu, il stiu ce poate.

  15. Aloooo…in Kiseleff, capetele goale analfabete, „buzunarele” pline cu milioane de parai si palatele mari ca pentru nababi nu le vede nimeni?!

  16. De Misu Negritoiu isi mai aduce aminte cineva?Stie carte in domeniul finantelor , nu este sarac si nici cu Secu nu pare sa fi colaborat. Despre tatuajeje s-au spus destule pe acest forum ,si ironice si mai directe .Masculii , unii mai „feroci” , isi scriu cate cava pe scafarlii.Nu am realizat daca tunsorile zero la ceafa si tample sunt menite pentru a seduce sexul „slab” , ori pentru a infricosa adversarii din arene in cazul sportivilor.Fetele frumoase de prin tribune , preocupate de multe altele , mai putin de disputele din teren ,par a fi admiratoare ale acestor coafuri masculine , ca altfel de ce ar fi acolo.

  17. -Catu guvernator la BNR va garanta pradaciunile forestiere ale pogonarului de tat`su iar pagubele le va arunca la bugetul public !

  18. „Mihai Mihai”, parca optai pt Oculta/Masonerie/Mafie si acum ti-e dor de Comintern? Partidele/Securitatile bolsevice nu au incetat sa ationeze in structurlile internationale ale Comintern(sau cum vreti sa-l numiti daca cumva nu agreati cum suna!)odata cu crearea Lagarului Comunist de Concentrare!!! Dupa uriasa diversiune 1989-1991 nu s-a schimbat situatia intrucat uriasele agenturi mondiale nu puteau fi abandonate fara sa se demaste intreaga increngatura, dimensiunile penetrarii societatii planetare, deasemenea, ILEGALII si acoperitii din strainatate si din tara fiind bolsevici fanatici care alesesera deliberat cumplita viata din clandestinitate sacrificandu-se pentru Cauza! Daca nu sunteti in stare sa pricepeti, necunoscand istoria de crime impotriva umanitatii a marxismului/bolsevismului nu port vreo vina decat pt ca v-am aruncat direct in valtoare fara sa stiti inota. Daca realitatile actuale din tara si strainatate nu va conving, macar pe relatia Romania-UE(pt mine Colhoz Bolsevic! unde opereaza agenti romani si din celelalte colhozuri!), inseamna ca veti ramane pe vecie sclavii dogmei!!! Repet, URSS a aparut dupa 75 de ani de actiuni subversive mondiale in plin capitalism, structurile teroriste camuflate in Internationale fiind ca si invizibile, astazi in pseudocapitalismul securist de stat exista o Rusie, o China si un Colhoz european, bolsevice…

  19. Spectatorii de la circ nu sunt circari. Chiar daca râd de clovneriile din arena.
    La fel este și cu oamenii puternici. Se pot lăsa gâdilați, si-atunci când râd, o fac de cei care-i gâdilă .
    Dealtfel nici în recomandările de bune practici de pe gleznele duduii nu e menționat gâdilatul.

  20. Orice roman cu tiglele pe casa s-ar intreba cum de l-au pus pe Citu sa conduca finantele?
    Dupa ce a a dat un atac nereusit la moneda nationala ,acum il puneti ministru!Circotasii ar spune ca trebuie sa fii dastept ca sa te gandesti si sa incerci asa ceva!
    Da ,dasteptilor, unu mai dastept si care s-r fi gandit si ar fi facut si lucruri bune sau a facut lucruri bune ,nu se gasea!?
    Cum naiba la astia li se permite totul si li se trece totul cu vederea si la ceilalti racnim tare!!
    A, da !Stim! Parteneerul strategic si parcursul european!!!
    Romanasii nostri parca sunt anesteziati!
    Prostesc astia la ei , asa , pe fata , si ei zic ca e papa domneasca!
    Baietii ,toti ,sunt racolati!
    Va dati seama pana la ce grad de nesimtire s-a ajuns !
    Care sunt reusitele si parcursul profesional care sa-i propuna pe saltelist si pe catait la conducerea BNR!
    Nu mai exista in tara asta niciun renumit economist, bancher, profesor universitar!
    Sa ma lasati cu latrai gen Nicolaescu sau Olteanu !
    Vai de fundul nostru !!!

  21. Deci, de treizeci de ani se stia, atat in Securistan cat si in strainatate, ca gauleiterul bancii nationale purta tatuajul „Manole”. Ghinion…

  22. Naivitati candide dle Nistorescu! Un santajabil din 1990 NU este un biet nevinovat, caruia ii scoate dosarelul la micul santaj, cat timp el isi are ditamai dosarul la Stapanul Dosarelor, care este bine camuflat in spatele cortinei si le detine si pe ale figurantilor in politrucia poli-tichiilor politrucantilor romani! Mari naivitati, crezand o iota din finalul articolului! Prima parte este fragment din Jurnalul unui adolescent intarziat! Curtezane vopsite in toate culorile cur-cubeului exista de cand lumea si de cand prima ei meserie!

  23. Apropo, ieri am fost la pescuit(la propriu, nu la figurat, pe Magheru!) la iazul Tancabesti, iar cand am vrut sa intram in cherhana, a sarit ca o pantera o HAIDUCA tatuata, fara tata, fara mama cu pistolul tanc la tampla cea mai apropiata, eu i-am respins pistolul-scaner, ea l-a indreptat din nou, spunand ca e ordin de sus, de la Stapanul, a zis, cand am insiatat, iar, de sete am ridicat mainile dupa cap, iar ea mi-a tunat cu glas de Muma Padurii, ca am 36 cu 5, deci am fost admis sa beau o posirca de bere si o limonada din lada! unde-i lege proasta nu-i tocmeala buna! La ei inca n-a ajuns vestea scandalului de la Lidle sau Kaufland!

  24. SISTEMUL VA PROMOVAUN NEICA NIMENI, CUMINTE SI ASCULTATOR, SOROSIST SI CU NOM, REPTILIAN SI ABS DE SNSPA SAU SPILU HARETI???

  25. incepand de prin 1600 se datau ca in tarile astia femeiile erau foarte frivole(sa nu le numim curve) in mai toate cronicile (vremurilor)europene. vreti ceva mai mult??? uitati-va si la barbati: gelosi, nespalati si betivi! ca ROMANI, credeti c-am evoluat??? uitati-va la satele romanesti! la oras…sunt doar fitze de gen:MITZA-BICICLISTA(imbracate mai flusturatic europeean, pline de parfum, dar nici capabile sa-si cumpere ciloti-n-cur!)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.