Căpetenie a clanului de ploşniţe care parazitează România

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că şeful statului s-a substituit Guvernului când s-a întâlnit cu partidele puterii la Palatului Parlamentului, dar în ciuda acestui lucru UMDR şi independenţii nu au avut curajul să-l înfrunte pe Traian Băsescu. Preşedintele liberal a declarat, joi, la Oradea că demisia preşedintelui ar fi mai utilă decât măsurile anticriză.

„Este inacceptabil şi, din punctul meu de vedere, greu de explicat, că Traian Băsescu s-a manifestat cu maximă autoritate în calitatea sa de căpetenie a clanului de ploşniţe care parazitează România. Nu a cedat un leu, nu a cedat un pas, nici măcar de ochii lumii, de la banii pentru clientelă punând tot pe seama celor mai defavorizate şi fragile categorii de români. A impus o măsură care afectează la nivelul de subzistenţă aproape două milioane de oameni, refuzând să se atingă de un leu din cei care sunt învârtiţi în zona clientelei astăzi complet portocalii”, a afirmat preşedintele PNL.

Antonescu a apreciat că România nu are guvern în prezent, preşedintele Băsescu substituindu-se prim-ministrului, fapt dovedit şi la discuţiile cu parlamentarii puterii.

„Am constatat cu acest prilej că nu avem guvern în România, culminând cu ziua de alaltăieri, când preşedintele Traian Băsescu a săvârşit un ritual care aparţine unui prim-ministru, am văzut deschis cine este şi prim-ministru în România, cine s-a dus să le aducă la cunoştinţă măsurile şi grupurilor parlamentare”, a declarat Antonescu.

Acesta a criticat dur pasivitatea dovedită de parlamentarii UDMR şi cei independenţi la întâlnirea de marţi a şefului statului cu parlamentarii partidelor politice din arcul guvernamental.

„Nu suntem de acord cu aceste măsuri pentru că nu rezolvă problema şi sunt incorecte. Suntem de acord cu reducerea cheltuielilor, dar atunci când vorbim de reducerea cheltuielilor publice nu vorbim în niciun caz nici despre pensii, nici de salariile celor mai numeroase categoriide bugetari, de exemplu oameniii din învăţământ, oamenii din sistemul sanitar, poliţiştii şi jandarmii, vorbim despre zona de birocraţie şi clientelă, unde sunt cheltuieli exagerate, nenecesare, de risipă şi care generează corupţie”, a precizat Antonescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.