Zis și executat! Avocatul Poporului, revocat

UPDATE Ziua a doua – desfășurarea evenimentelor în Parlament

De (A.T.)
Zis și executat! Avocatul Poporului, revocat

foto: Timi Slicaru

UPDATE Ziua a doua – desfășurarea evenimentelor în Parlament

UPDATE Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului, după ce plenul Parlamentului a aprobat sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR.

În favoarea revocării au votat 247 parlamentari, 32 împotrivă, iar unul nu a votat.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut miercuri că nu există niciun element care să justifice revocarea Avocatului Poporului şi a precizat că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională decizia Parlamentului în cazul Renatei Weber.

„Pe procedură, nu există niciun fel de element care să justifice revocarea Avocatului Poporului. Prin urmare, vom ataca la Curtea Constituţională acest vot dat în plenul Camerelor reunite. Singurul motiv pentru care coaliţia majoritară doreşte şi se grăbeşte să revoce Avocatul Poporului este unul foarte simplu. De la începutul acestei guvernări, v-aţi luat la trântă cu toată lumea – cu pensionarii, cu doctorii, cu profesorii, cu agricultorii, mai nou cu copiii şi zilele acestea urmează să daţi o ordonanţă de urgenţă de anulare a majorării alocaţiilor. Practic, vă luaţi la trântă cu poporul şi vreţi să nu mai aibă niciun fel de apărător”, a spus Simonis în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat anterior raport de admitere, cu majoritate de voturi, solicitării PNL, USR PLUS şi UDMR pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber.

În cererea de revocare, partidele din coaliţia de guvernare susţin că, în calitate de Avocat al Poporului, Renate Weber a acţionat cu depăşirea competenţelor legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a susţinut, în timpul acordării votului, că motivul real al revocării este cel al posibilităţii atacării ordonanţelor Guvernului.

Halici a apreciat, în timpul dezbaterilor, că şedinţa a fost una a unei „instanţe de inchiziţie”, iar senatorul PSD Laura Fulgeanu-Moagher a calificat şedinţa „ilegal constituită”, „o execuţie politică”.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei.

Ea a subliniat că hotărârea Parlamentului prin care rapoartele Avocatului Poporului au fost respinse nu a fost publicată în Monitorul Oficial, dar Iulia Scântei a atras atenţia că hotărârea privind aceste rapoartele de respingere nu se publică în Monitor.

Renate Weber a mai spus că nu a prezentat rapoarte tematice Parlamentului pentru că nu există „o obligaţie legală” în acest sens, doar dacă Parlamentul le cere, Legislativul nesolicitându-le.

Întrebată dacă are ce să îşi reproşeze după mandatul pe care l-a îndeplinit ca Avocat al Poporului, Weber a răspuns: „Nu. Chiar nu! Ba mai erau vreo două lucruri pe care aş mai fi putut să le fac… Chiar mă duc acasă, mă privesc în oglindă şi cred că am funcţionat cu demnitate în această funcţie. E adevărat, pentru mine, drepturile şi libertăţile sunt ceva sfânt şi nu o să abdic niciodată de la ele, că nu am făcut asta niciodată în viaţa mea. Şi nu mă refer la drepturile şi libertăţile mele, ci ale celorlalţi”.

Renate Wener a mai spus că va analiza dacă va face vreo sesizare după şedinţa Comisiilor juridice, în care s-a votat solicitarea de revocare din funcţie. „Lăsaţi-mă să văd! Nu ştiu deocamdată ce e cu şedinţa asta. Lăsaţi-mă să mă gândesc”.

Plenul Parlamentului a respins marți, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului și CNA,în vreme ce PSD a anunțat că va sesiza CCR. Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, în şedinţă comună, printre punctele înscrise pe ordinea de zi aflându-se rapoartele privind Avocatul Poporului, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

UPDATE Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, marți seara, că dacă majoritatea parlamentară va forța schimbarea Avocatului Poporului el va vorbi cu comisarii europeni. În plus, PSD va ataca decizia la Curtea Constituțională a României.

Potrivit lui Ciolacu, majoritatea parlamentară încearcă să depăşească „de o sută de ori” PSD-ul, din momentul cel mai blamat.

„Eu nu cred că s-a întâmplat aşa ceva vreodată. Au făcut numirile la TVR, la Radio, acum vor Avocatul Poporului. Să nu creadă că eu, mâine, după ce vor forţa schimbarea Avocatului Poporului – în afară de faptul că vom contesta la CCR – cum am făcut şi cu numirile de la Radio-TV – nu voi vorbi cu comisarii europeni şi nu o să mă adresez Comisiei Europene că fac un atac frontal asupra statului de drept”, a spus Ciolacu.

Acesta a afirmat că PSD şi-a recâştigat credibilitatea în faţa Comisiei Europene şi vor fi continuate aceste demersuri.

„(Cei din coaliția majoritară – n.r.) au schimbat şi CNA-ul astăzi (marți – n.r.), În loc să se ocupe de economie, de PNRR (…), în loc să se ocupe de ceea ce i-a trimis Iohannis să facă acolo (…), ei au alte planuri”, a mai afirmat Ciolacu.

UPDATE „Au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018, 2019 şi 2020. Ca urmare a acestui vot, noi vom solicita revocarea Avocatului Poporului”, a declarat Ludovic Orban, marţi la Parlament.

Întrebat dacă partenerii de coaliţie au ajuns la o înţelegere cu privire la un nume pentru funcţia de Avocat al Poporului, Ludovic Orban a răspuns: „Vom face publică această propunere după ce se vor finaliza procedurile de revocare”.
„Mâine (miercuri – n.r.) dimineaţă am decis împreună cu doamna preşedinte al Senatului Anca Dragu să convocăm birourile permanente reunite pentru a stabili o reuniune de plen. La această reuniune de plen, dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale, vom dezbate şi cererea de revocare a Avocatului Poporului. De asemenea, va trebui să găsim o soluţie şi la CNA. Votul de astăzi va fi o fundamentare pentru cererea de revocare a Avocatului Poporului”, a completat preşedintele Camerei.
Chestionat despre faptul că Renate Weber acuză faptul că votul de respingere a rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului nu au ca efect demiterea ei din funcţie, Orban a replicat: „Acesta e un subterfugiu procedural. Noi am votat rapoarte ale comisiilor juridice care evidenţiază încălcări ale Constituţiei”.

UPDATE Plenul a respins, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020, cu 35 voturi ‘pentru’ şi 240 ‘contra’.

„Automat, preşedintele CNA îşi încheie mandatul”, a precizat, după vot, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au propus, anterior, respingerea acestui raport, iar Comisiile pentru buget au avizat negativ contul de execuţie bugetară al CNA pe anul 2020.

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Iulian Bulai, a precizat că respingerea raportului de activitate al CNA de către plenul Parlamentului duce la „eliberarea din funcţie” a preşedintelui instituţiei, Monica Gubernat.

UPDATE Senatorii şi deputaţii au respins în şedinţă comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului.

Au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018 – cu 245 de voturi „pentru” şi unul contra, 2019 – 187 de voturi „pentru” şi 23 de voturi contra şi 2020 – cu 242 voturi „pentru” şi 35 împotrivă.

Deputatul PSD Gabriel Zetea a anunţat că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională. În schimb, plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe anul 2019 cu 243 de voturi „pentru” şi 36 „împotrivă”. De asemenea, plenul comun al Parlamentului a luat act, marţi, de rapoartele de activitate ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru anii 2019 şi 2020, după ce acestea au fost votate în unanimitate de Comisiile de apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, constatând că CSAT a acţionat ca „instituţie integratoare a politicilor de securitate”.

Ce a spus Avocatul Poporului înainte de ședința plenului

Respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018-2020 încalcă dispozițiile constituționale, susține Avocatul Poporului: „Ca o garanție a independenței, nici Constituția, nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot”.

„Respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale Avocatului Poporului încalcă dispozițiile constituționale și legale. Conform Constituției și Legii de organizare a instituției (Legea nr. 35/1997, republicată – lege organică), Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condițiile legii, Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale, iar în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Toate acestea sunt rezultatul poziției constituționale aparte a instituției și explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, răspundere ce se materializează prin obligația prezentării de rapoarte anuale sau speciale. Prin acestea, Avocatul Poporului are ocazia să evidențieze lipsurile şi disfuncțiile grave din administrație şi să facă recomandări privind modificarea legislației, sau să propună măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor”, potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului.

În data de 25 mai 2021, Avocatul Poporului a participat la ședința comună a Comisiilor juridice din cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul căreia au fost dezbătute și respinse Rapoartele de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale instituției Avocatului Poporului, „în pofida faptului că nici Constituția și nici Legea nr. 35/1997 nu prevăd o astfel de procedură”.

„Ca o garanție a independenței Avocatului Poporului, nici Constituția, nici legea organică de organizare și funcționare a instituției nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin votul Parlamentului, singura prevedere expresă fiind cea referitoare la prezentarea în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului (art. 60 din Constituție). Potrivit procedurilor parlamentare, dezbaterea nu înseamnă votarea raportului, dezbaterea și votarea fiind etape distincte ale procedurii parlamentare”, conform Avocatului Poporului.

Pe ordinea de zi a ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului de marți se află Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018-2020.

„Avocatul Poporului nu a fost invitat la ședința Camerelor reunite pentru a prezenta aceste rapoarte, potrivit art. 60 din Constituție. Este pentru prima dată în istoria instituției, din 1997 până astăzi, când Parlamentul este sesizat cu o solicitare de respingere a rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului. Până în prezent, nici raportul Curții de Conturi și nici al Avocatului Poporului, instituții de rang constituțional, caracterizate de principiile autonomiei și independenței, nu au fost supuse aprobării sau respingerii prin vot în Plenul Camerelor. Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca Parlamentul să controleze Avocatul Poporului prin intermediul aprobării/respingerii raportului de activitate ar fi reglementat expres această formă de control parlamentar, cu precizarea necesității supunerii la vot a raportului, ulterior încheierii fazei dezbaterilor”, menționează comunicatul.

Potrivit sursei citate, din competențele Avocatului Poporului, de a veghea la respectarea drepturilor și libertăţilor de către administrația publică centrală și locală, rezultă că rolul rapoartelor Avocatului Poporului este acela de a constitui mijlocul prin care Parlamentul ia act de activitatea administrației publice și de lacunele legislative identificate în urma activității desfășurate de Avocatul Poporului, astfel încât să poată dispune măsuri pentru îmbunătățirea activității autorităților administrației publice și a legislației.

„Specialiștii consideră că raporturile Avocatului Poporului cu Parlamentul se caracterizează în principal, prin dreptul Parlamentului de a numi Avocatul Poporului, drepturile Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului de a numi adjuncții Avocatului Poporului, dreptul Parlamentului de a vota legea organică a instituției, dreptul Parlamentului de a dezbate și de a lua act de rapoartele Avocatului Poporului. Pe cale de consecință, în lipsa unei prevederi exprese a Constituției și a legii organice privind finalizarea dezbaterilor cu votul privind aprobarea sau respingerea, influența Parlamentului asupra instituției Avocatul Poporului este diferită față de controlul parlamentar exercitat asupra altor tipuri de organisme aflate sub control parlamentar, în cazul cărora legislația stabilește expres posibilitatea respingerii/aprobării raportului de activitate, cu consecința directă a demiterii conducătorului. Așa cum a reținut Comisia de la Veneția în Avizul nr. 685/2012, CDL-AD(2012)026, (…) Pentru a fi eficient în protecţia drepturilor omului, Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv faţă de Parlament, care alege titularul funcţiei”, conchide Avocatul Poporului.

VIDEO ședința Parlamentului
 
Distribuie articolul pe:

47 comentarii

  1. @Doina Oltului
    Poate ne explici si noua de ce consideri ca Avocatul Poporului trebuie musai sa slujeasca strict interesele lui Geoge Soros care a promovat-o in politica pentru a sabota Romania? Crezi matale ca nu avem destule necazuri in Romnaia ca sa ne mai saboteze si sluga lui Soros, pe nume Renate Weber? Sa i se stearga numele bestiei, sa nu se mai pomeneasca in veci de ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.