Cârciumarul şi poliţaiul fac politică

Surpriză, surpriză, ca şi ciocolata scoasă din buzunar pentru copilul iubitor de surprize. Cârciumarul Răzvan Păunescu, una dintre odraslele lui George Constantin Păunescu, şi Garcea, pe numele său mai puţin cunoscut Mugur Mihăescu, au apărut împreună la tele. Nu ca şi comici vestiţi ai ecranului, nu ca buni cetăţeni care au măturat într-un parc, ci ca politicieni. Cel pletos, adică Garcea, a mai trecut pe micile ecrane, încercând să schimbe costumul. Adică din umorist grobian să se califice în politician pus pe binefaceri naţionale. Cu-cu! După vulgarităţile şi grobianismele din Vacanţa Mare, Mugur Mihăescu, rămas cu numele de Garcea, n-a mai spus nimic notabil. Discursurile sale nu depăşesc condiţia părerilor de bădie ajuns mai târziu pe prispa cârciumioarei din sat. Şi atunci, ca să intre în vorbă, zice repede vreo două. Mugur Mihăiescu chinuit de politică a rămas tot la nivelul lui Garcea. Cum tot la nivelul lui Garcea este şi noua speranţă politică a familiei Păunescu. Fostul cârciumar şi şef de sală vorbeşte tot ca un bade, dar ceva mai gras, mai ghiftuit şi mai plin de sine. De altfel, între panseurile noului politician Răzvan şi ideile chinuitului de începuturi artist Bobiţă Păunescu nu este nici o diferenţă. Amândoi se împiedică la fel de elegant în limba română şi cred că şi politica şi arta sunt două mofturi pentru distracţia familiei Păunescu. Dacă Traian Băsescu a făcut din pupila sa un parlamentar european, nea Georgică de ce n-ar face şi el măcar un ecologist de fân şi iarbă şi un regizor de manechine?

Ce aduce nou această alăturare de poliţai şi cârciumar? O să râdeţi, dar ea ascunde un soi de bombă politică. E drept că nu are mai mulţi decibeli decât un pârţ. Dar tot bombă sonoră se vrea şi tot strategie politică ascunde.

Cele două personaje, Garcea şi Cârciumarul, fac politică şi conduc un soi de partide ecologiste. Adică amândouă personajele pasc politică şi defilează pe la tv ca să-şi încropească imagine de lideri admiraţi şi convingători şi, eventual, să adune niscai susţinători. Pentru ce? Pentru un nou partid ecologist rezultat din jucărelele celor două personaje. Ei şi, veţi zice! Dacă n-au ce face! N-au decât să-şi inventeze şi trotinete politice. Naivi mai sunteţi! Credeţi că două paparude sau două progenituri sau doi administratori de scară de bloc pot face un partid, fie el şi verde, şi îi mai şi bagă cineva în seamă? Vă înşelaţi! Nici prin 1990 n-au prea putut, necum astăzi!

Cei doi au misia patriotică de a construi un partid ecologist chiar neecologic, un soi de grupare din fân şi iarbă care să devină păpuşa politică a României deja scuturate de partidul lui Becali, de PRM şi de alte făcături de acest soi.

De acum încolo, de câte ori îi vedeţi pe cei doi, la tv, la iarbă verde sau la măturat aleile din parc, să ştiţi un lucru. Ei sunt speranţele noastre deşarte pentru un nou partid ecologist român. Că ţine sau nu, tufa de Veneţia va fi simbol politic dâmboviţean!

Post scriptum: Ca din întâmplare sau ca printr-o jonglerie de circ, cele două cete ecologiste reunite într-o nouă adunătură au născut o arătare politică preocupată să susțină proiectul Roșia Montană. Ai dreacului! Nici că ne trecea prin căpățână ca păuneștii să nu mai încerce o șmecherie. Atâta doar că povestea cu partidele nu pare din capul lor. Mai degrabă toată materia cenușie a Cotrocenilor, a SRI, SIE, SPP și RMGC s-a adunat la un loc pentru a scoate la iveală această șmecherie. Urmașii băieților de la Secu vor să ne îmbrobodească. Sunt convinși că ne pot păcăli cu melodia Frunză verde, capră chioară, cântată de Garcea în vreme ce Răzvan Păunescu învârte o friptană. Numai ei cred că pot face din afacerea aurului ceva comic, simpatic și digerabil pentru români. Iar noi nu vom mai crede că este vorba de cea mai grosolană vânzare de țară din istoria României.