Care sunt sursele guvernamentale care au informat CE?

Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat vineri că la baza elaborării MCV s-au aflat surse guvernamentale şi surse neguvernamentale. Premierul trebuie să precizeze urgent care au fost aceste surse. Şefa CNA vrea să introducă CENZURA.

Care sunt sursele guvernamentale?

Ţinând cont de afirmaţiile purtătorului de cuvânt al CE, prim-ministrul Victor Ponta trebuie să precizeze public următoarele:

  1. Care au fost sursele guvernamentale care au colaborat/transmis informaţii raportorilor Comisiei Europene?
  2. Ce documente au trimis „sursele guvernamentale”?
  3. Ce teme/paragrafe din Raportul MCV sunt asumate de Guvernul României ca fiind elaborate în baze imformaţiilor trimise la Bruxelles?
  4. Ce atitudine va avea (premierul Ponta – n.a.) în cazul în care afirmaţiile purtătorului de cuvânt al CE nu au fost în concordanţă cu realitatea?

Parlamentul îl va chema la ordine pe preşedintele CNA?

La puţine ore de la publicarea Raportului MVC, noul preşedinte al CNA, Laura Drăghici, a făcut o declaraţie stupefiantă pentru presă: „Îmi asum toată recomandarea Comisiei şi cu privire la activitatea Consiliului şi chiar am să vin în întâmpinare, propunând foarte rapid modificări substanţiale, fiindcă, într-adevăr, avem de-a face cu un derapaj generalizat (…)Din păcate, perioada recentă a fost însoţită şi de declaraţii destul de alunecoase ale unor personalităţi şi cred că ar trebui menţionat că până şi astăzi am asistat la un caz concret, în care o vedetă de televiziune a încercat să exercite presiuni abuzive asupra deciziei unui judecător într-un proces de contencios administrativ cu o instituţie”.

Din această declaraţie rezultă trei aspecte:

  1. Laura Drăghici este de acord cu propunerile de cenzurare a presei recomandate de CE în urma intoxicărilor primite din ţară.
  2. Laura Drăghici nu are cunoştinţe elementare privind fişa postului: CNA nu are competenţe de legiferare.
  3. Laura Drăghici confundă un justiţiabil cu o „vedetă TV”. În faţa instanţei de judecată, toate părţile au calitatea de justiţiabili, şi nu de vedete TV sau membri CNA.

Ţinând cont de aspectele mai sus relatate, aşteptăm că Parlamentul – organism care a numit-o pe Laura Drăghici în funcţia de preşedinte – o va chema la ordine pentru gravele declaraţii pe care le-a făcut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.