Careu mondial de aşi în „Tirreno-Adriatico”, final spectaculos în „Paris-Nisa”

A început şi „Tirreno-Adriatico”

De miercuri şi până duminică, “Paris-Nisa” se desfăşoară în paralel cu “Tirreno-Adriatico”. Cotidianul.ro vă va prezenta zilnic relatări, rezultate şi alte informaţii din ambele curse.

Cursa “Tirreno-Adriatico” poate fi considerată nu doar un „prolog de acomodare” pentru Turul Italiei (Il Giro), dar şi o „replică” a cursei „Paris-Nisa”. Prima ediţie a s-a desfăşurat în 1966, acum în 2014 fiind a 49-a.

La cursa din acest an, pe lângă cele 18 echipe din Pro Tour, au fost invitate 4 echipe Pro Continentale: Bardiani-CSF (echipă italiană înfiinţată în 1982, cunoscută între anii 2010 şi 2012 şi sub numele de Colnago), IAM Cycling (echipă elveţiană înfiinţată în 2013 – are o garnitură şi în Paris-Nisa), MTN – Qhubeka (echipă cu sediul de bază în Africa de Sud) şi Team NetApp – Endura (echipă înfiinţată în 2010 cu sediul în Germania şi care a ratat de puţin atât în 2013, cât şi în 2014 obţinerea licenţei Pro Tour).

Careu de aşi

La startul ediţiei din acest an se aliniază o constelaţie de supervedete (calitativ, participarea este mai selectă decât în Paris-Nisa). Avem în primul rând ceea ce se cheamă la ora actuală careul de aşi ai sprintului mondial: Peter Sagan (Cannondale), Andre Greipel (Lotto Belisol), Marc Cavendish (Omega Pharma-Quick Step), Marcel Kittel (Giant-Shimano). Numerele 5, 6, 7 şi 10 din topul sprinterilor, John Degenkolb (Giant-Shimano), Gianni Meersman (Omega Pharma-Quick Step), Tyler Farrar (Garmin Sharp) şi Nacer Bouhanni (FDJ.Fr), se află în „Paris-Nisa”. Tot în cursa italiană mai avem câţiva sprinteri cu greutate, ne referim la Sacha Modolo (Lampre-Merida), „bătrânul” Alessandro Petacchi (al doilea sprinter de la Omega Pharma-Quick Step) şi nu trebuie neglijat nici Daniele Bennati (Tinkoff Saxo), mai ales că el aleargă acasă. Sprinterii se vor bate pentru supremaţie în etapele 2 şi 6, care au finalurile pe plat, şi eventual în etapa a 3-a, care este pe un fals plat.

Nu avem „război civil”

Când s-au anunţat loturile pentru „Tirreno-Adriatico”, toată lumea se întreba cum vor decurge lucrurile la Team Sky, deoarece în garnitura pentru Italia se aflau şi Chris Froome şi „Sir” Bradley Wiggins, despre care se ştie că sunt rivali neîmpăcaţi. În mod normal, la şefia echipei trebuia să se afle Froome, dar nu se ştia dacă Wiggins va accepta starea de fapt. Cu trei zile înaintea startului, Froome a acuzat o accidentare şi s-a retras. Nu se ştie dacă este o accidentare „diplomatică” sau dacă este una reală.

Contador, Quintana sau Wiggins?

Cine va câştiga cursa din 2014? Învingătorul din 2012 şi 2013, Vicenzo Nibali (Astana Pro Tour) se află în „Paris-Nisa”. Publicaţiile de specialitate avansează următorul pronostic: o luptă în 3, între Alberto Contador (Tinkoff Saxo), Nairo Quintana (Movistar) şi Bradley Wiggins (Team Sky). Dacă ne uităm în „spatele” favoriţilor, vedem că Alberto Contador îi are pe cei mai redutabili locotenenţi ai săi: Nick Roche, Roman Kreuziger şi Sergio Pauliho; Wiggins îi are pe locotenenţi lui Froome, dar nu este exclusă o „rebeliune” a lui Richie Porte, iar fără ajutorul australianului, este greu de crezut că „sir”-ul ciclismului va putea să facă mare lucru. S-ar putea să asistăm însă la o strategie nouă a celor de la Sky, şi anume Porte să fie căpitan şi Wiggins locotenent. Dacă ne luăm după numerele de pe tricouri, aşa ar sta lucrurile. În fine, Nairo Quintana vine cu şansa a treia. Marea revelaţie din „Le Tour 2013”, unde a ocupat un senzaţional loc 2, a venit cu o garnitură a lui Movistar în care nu se regăsesc cei mai buni oameni de echipă. În cursă îl avem şi pe „bunicul” Chris Horner, care se află acum sub culorile celor de la Lampre-Merida. Americanul care a uimit lumea ciclismului câştigând în 2013 Vuelta deşi nu a avut deloc o echipă redutabilă în spate, ba chiar se poate spune că a lucrat mai mult pe cont propriu, mai ales după abandonul lui Haimar Zubeldia, beneficiază de o echipă puternică acum, dar este pentru prima dată când aleargă împreună într-o cursă de primă mână. Horner nu este creditat acum cu vreo şansă la podium.

Rezultate contratimp pe echipe

Prima etapă din „Tirreno-Adriatico” a fost dedicată contratimpului pe echipe şi s-a desfăşurat pe distanţa de 18,5 km între localităţile Donoratico şi San Vincenzo.

Pe primele locuri s-au clasat:

  1. Omega Pharma-Quick Step – 20:13
  2. Orica GreenEDGE + 11”
  3. Movistar Team + 18”
  4. Tinkoff Saxo +24”
  5. Cannondale + 26”

Plecând de la acest contratimp pe echipe în clasamentul general, tricoul galben i-a fost atribuit lui Marc Kavendish, urmat de 6 coechipieri de la Omega Pharma-Quick Step.

Final spectaculos de etapă în „Paris-Nisa”

Miercuri am avut parte de un final de cursă aşa cum şi-ar dori de multe ori spectatorii, telespectatorii şi specialiştii să vadă. O evadare aproape de final, o cursă de urmărire acerbă a evadaţilor şi o victorie la limită a evadaţilor după un sprint în doi. O etapă care a produs şi schimbarea „tricoului galben”.

Până când mai erau 16 km până la linia de sosire, cursa se îndrepta spre un final „clasic” cu sprint masiv. Şi „pronosticul” era chiar îndreptăţit mai ales că finalul era unul clar de plat. Totuşi, cu 16 km înainte de sosire, pe o căţărare uşoară are loc o evadare în doi a lui Thomas Geraint (Team Sky) şi Tom Slagter (Garmin Sharp). Cei doi trec cu bine şi peste căţărarea de categoria a 2-a aflată cu 8 km înainte de sosire şi menţin un ecart între 8 şi 10 de secunde faţă de un pluton de urmăritori compus din 27 de rutieri şi de 18-20 de secunde faţă de un al doilea pluton unde se afla şi John Degenkolb, purtătorul tricoului galben. De regulă un ecart de 8-10 secunde (exista contactul vizual) pe 8 km de plat este aproape imposibil de menţinut. Şi totuşi, Geraint şi Slagter aleragă extraordinar, se schimbă cu rândul la trenă şi reuşesc să intre în ultimul km tot cu 8-10 secunde în faţa urmăritorilor, din pluton detaşându-se Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling), care a încercat imposibilul. Cu 300 de metri înainte de linia de sosire, plutonul a declanşat un violent sprint masiv, dar cei doi nu au mai fost ajunşi, ei trecând linia de sosire cu 5 secunde avans. Interesant a fost însă şi duelul în doi pe ultimii 150 de metri, când se părea că Thomas Geraint va câştiga. Cu 125 de metri, Slagter a atacat şi a reuşit să-l întreacă la o jumătate de roată pe Geraint. Totuşi, învinsul a reuşit să îmbrace tricoul galben, confirmând astfel statutul de favorit. În schimb un alt favorit, Sylvain Chavanel, a venit târziu, cu ultimul pluton, el având probleme pe parcurs şi a ajuns pe locul 44 la 1 minut 10” de lider, ceea ce practic îl scoate din cursa pentru câştigarea locului 1.

Etapa a IV-a: Nevers – Bellville: 201,5 km

  1. Tom Slagter (Garmin Sharp) – 5:00:09
  2. Thomas Geraint (Team Sky) – a.t.
  3. Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling) + 05”
  4. Michael Matthews (Orica GreenEDGE) + 05”
  5. Zdenek Stybar (Omega Pharma-Quick Step) + 05”

„Tricoul galben” – Clasament general

  1. Thomas Geraint (Team Sky) – 18:14:25
  2. John Degenkolb (Giant-Shimano) + 03”
  3. Tom Slagter (Garmin Sharp) + 04”
  4. Joaquin Rojas (Movistar Team) + 08”
  5. Samuel Dumoulin (Ag2R La Mondiale) + 12”
  6. Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling) + 15”
  7. Carlos Betancur (Ag2R La Mondiale) + 17”
  8. Zdenek Stybar (Omega Pharma-Quick Step) + 19”
  9. Cyril Gautier (FDJ.fr) + 19”
  10. Arnold Jeannensson (FDJ.fr) + 19”

„Tricoul verde” – Clasamentul pe puncte

  1. John Degenkolb (Giant-Shimano) – 39 puncte
  2. Nacer Bouhanni (FDJ.Fr) – 28 puncte
  3. Joaquin Rojas (Movistar Team) – 20 puncte
  4. Moreno Hofland (Belkin Pro Cycling) – 16 puncte
  5. Tom Slagter (Garmin Sharp) – 15 puncte

„Tricoul alb cu buline roşii” – Clasamentul căţărătorilor

  1. Valerio Agnoli (Astana Pro Team) – 12 puncte
  2. Christophe Laborie (Bretagne S.E.) – 9 puncte
  3. Tom Slagter (Garmin Sharp) – 7 puncte
  4. Perrig Quemebeur (Team Europcar) – 6 puncte
  5. Thomas Geraint (Team Sky) – 5 puncte

„Tricoul alb” – Clasamentul tinerilor rutieri

  1. John Degenkolb (Giant-Shimano) – 18:48:28
  2. Tom Slagter (Garmin Sharp) + 1”
  3. Wilco Kelderman (Belkin-Pro Cycling) + 12”
  4. Carlos Betancur (Ag2R La Mondiale) + 14”
  5. Jon Izaguirre (Movistar Team) + 16”

Clasamentul pe echipe

  1. Ag2R La Mondiale – 54:44:03
  2. Movistar Team + 02”
  3. Team Katusha + 08”
  4. Lampre-Merida + 15”
  5. Cannodale + 15”
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.