Fosta soţie a lui Dan Adamescu, reţinută

Carmen Adamescu a fost reținută miercuri de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. Fosta soţie a lui Dan Adamescu  a fost audiată câteva ore în dosarul de delapidare și evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare.

Alexander Adamescu, fiul vitreg al lui Carmen Adamescu, a denunțat activitățile ilicite și contractele fictive în cazul firmelor controlate de cea din urmă, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei. Ulterior, a depus o plângere și Unirea Shopping Center.

Polițiștii au efectuat șapte percheziții, în București, într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală, prejudiciul cauzat fiind de 43 de milioane de lei, anunță IGPR. Potrivit unor surse Mediafax, sunt vizate firme controlate de Carmen Adamescu.

”La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deținute în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect principal de activitate <închirierea și subînchirierea bunurilor proprii>, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiționale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari. În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăți cu consecința prejudicierii societății, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate”, preciza, miercuri dimineaţă, IGPR

Potrivit sursei citate, plățile efectuate ilegal în conturile acestora sunt de aproximativ 43.000.000 de lei.

”De asemenea, persoane cu funcții de conducere în cadrul societății prejudiciate sunt bănuite că și-ar fi însușit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicați în numerar din casieria societății sau din cont, cu titlul de <avans spre decontare>, dar nereturnați. Verificările sunt continuate inclusiv în vederea determinării unui posibil prejudiciu adus bugetului statului, urmare a operațiunilor economice fictive”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. aşa o doamnă finuţă şi de condiţie, la bulău, cu mizerabilii?! E de-a dreptul scandalos, ba chiar şi de-a stângul…

  2. Hai că trece legea”Prejudiciului” recuperat ala Tăriceanu si scapă daca mai plateste 20% ! Dar daca nu o prindeau….

  3. BAI OAMENI BUNI LA CE BANI SPUNETI VOI ESTE MIZILIC ,LUATI DECLARATII DE AVERE DIN CELE MAI SARACE COMUNE DIN TARA DE EXEMPLU CA ROSETTI BUZAU UNDE PRIMARUL SI SUBJUGATII AU PESTE UN MILION CINSUTE DE MII DE EURO AVERE

  4. Dumnezeu sa ii ajute exact asa cum si-au respectat ei propria natiune!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.